Fan(atic)ModeratorDin: Bucuresti
Postari: 10201
|
|
Pavel Stratan şi „Transbalkanika” au dat culoare spectacolului de la Chişinău
Timpul
O „Seară de Crăciun”
În Piaţa Marii Adunări Naţionale, „Pomul Ţării” se clătina, gata să cadă
Primăria municipiului Chişinău a organizat, aseară, cu începere de la ora 18.00, pe platoul Pomului de Crăciun de lângă primărie, un spectacol extraordinar cu genericul „Seara de Crăciun”.
Nicolae Roibu
În cursul programului cultural au evoluat cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi uşoară din republică, printre care Valentina Cojocaru, Igor Rusu, Ioana Căpraru, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Maria Iliuţ, Cristi Teodorovici, Silvia Grigore, Anatol Dumitraş, Geta Voinovan, Aura, Gheorghe Ţopa, Victoria Lungu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, formaţiile „Millenium”, „Transbalkanika”, „Acord” şi Taraful fraţilor Advahov.
Cu câteva ore înainte de concert, copiii au venit să colinde. Apoi, a apărut şi Moş Crăciun, care le împărţea acestora cadouri. Alături, comercianţi ambulanţi vindeau chişinăuenilor jucării, ghirlande şi brazi artificiali. Surpriza serii a fost bardul Pavel Stratan, care a încheiat spectacolul cu un mare recital. În faţa Pomului de Crăciun al Primăriei se adunase aproape tot Chişinăul. Părea că şi Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a mutat aici.
Acolo, în Piaţă, locul era pustiu, iar Pomul Ţării, instalat în ajun, se clătina, gata să cadă. Doi angajaţi, căţăraţi în vârful lui pe o macara instalau de cu zor ghirlandele. Trei moşi crăciuni, aşezaţi pe treptele din faţa Casei Guvernului, fumau plictisiţi împreună cu un poliţist. Spectacolul de inaugurare a “Pomului Ţării” urmează să se producă pe 28 decembrie, sub genericul: „Să trăiască, să-nflorească Moldova!” (Probabil, o variantă moldovenească a binecunoscutei lozinci: „Trăiască, trăiască şi-n-florească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. Conform programului, în ianuarie, lângă acest brad va evolua „Caravela Culturii”.
Ieri însă lumea trecea nepăsătoare pe lângă „Pomul Ţării”, grăbindu-se cu toţii spre Pomul de Crăciun din faţa primăriei.
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|