Fan(atic)ModeratorDin: Bucuresti
Postari: 10201
|
|
Hai c-a vrut!
Timp de trei zile, Casa de Cultură a Tineretului din Brăila a găzduit ediţia a ll-a, a Festivalului de muzică Folk „Omul cu o chitară”, care a debutat vineri seară, începând cu orele 18.00. Cantautori, menestreli, solişti şi grupuri vocale şi-au dat întâlnire la Brăila, pentru promovarea pieselor folk, dar şi pentru câştigarea marelui premiu, în valoare de 7.000 de lei. Binecunoscutul prezentator de televiziune, Octavian Ursulescu, a spart gheaţa, invitându-l în scenă pe Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, care nu s-a încumetat să cânte o baladă, o doină sau vreun cântec de dragoste, ci a dat start concursului de muzică folk: „Mă bucur tare mult că, încet - încet, am ajuns la cea de-a doua ediţie a acestui festival. Pentru dumneavoastră, pentru ima-ginea Brăilei, pentru a fi recunoscuţi ca oameni de cultură, aşa cum eram cotaţi pe vremuri, pentru cei ce iubesc acest gen de muzică, dar şi pentru cei ce cântă folk, am organizat acest concurs. Vreau să mulţumesc juriului, concurenţilor, personal lui Victor Socaciu, pentru efortul pe care l-a făcut de a fi în această perioadă la Brăila, şi nu în ultimul rând, dumneavoastră, care sunteţi alături de noi. Declar deschis festivalul naţional de muzică folk de la Brăila”. Juriul concursului a fost alcătuit din personalităţi muzicale dar şi artistice avându-l ca preşedinte pe Victor Socaciu. În ordinea tragerii la sorţi, concurenţii s-au prezentat în concurs cu două melodii, la liberă alegere. Duetul „Studis”, din Călăraşi, Gabriel Ciolan, Ploieşti, Grupul „Folkiştii cu trabant”, Brăila, Nicu Zotta Buzău, duetul „Tandem”, Iaşi, Manuela Nechita, Brăila, grupul „Trubadurii” Brăila, au fost cei care au intrat în scenă în prima zi de concurs. S-au prezentat concurenţi buni, voci bine lucrate, instrumentişti (chitarişti, viorişti, organişti...) bine pregătiţi, de diferite vârste, fiecare cu povestea lui în textele muzicii folk. Recitalurile primei seri au fost susţinute de Mioara şi Dorin Şipoş, Pavel Stratan, Victor Socaciu, acompaniat de Biroul Executiv (fosta trupă Boschito).
Finalul apoteotic al primei zile
Recitalul lui Victor Socaciu, a făcut ca spectatorii prezenţi în sală, să cânte şi să aplaude minute în şir pe melodiile cunoscutului solist. “Pentru a doua oară capitala folk-ului românesc s-a mutat la Brăila! Numărându-mă printre susţinătorii acestui festival, îmi doresc ca «Omul cu o chitară» să atingă, în următorii ani, notorietatea de care se bucură deja celebrele evenimente naţionale şi internaţionale pe care Brăila le găzduieşte şi le patronează. Cele trei seri ale festivalului au adus un plus de romantism, sensibilitate, dar şi atitudine civică într-un spaţiu în care natura, cu generozitate, le-a aşezat pe toate într-o armonie plăcută. Felicitări organizatorilor, felicitări Brăila”, ne-a declarat cantautorul Victor Socaciu.
Dorin Şipoş, un susţinător fervent al muzicii folk
Interpretul de muzică folk, de ieri, inspectorul şcolar de astăzi, Dorin Şipoş, ne-a spus, imediat după recital, că este încântat de faptul că la Brăila, muzica folk mai are, încă, adepţi. El a apreciat evoluţia tinerilor concurenţi din festival ca fiind calitativă şi faptul că tinerii încep să vadă, încet - încet, că muzica nu înseamnă doar ţipete şi fluierături, ci ea poate fi un mod de exprimare a unor stări sufleteşti profunde. În muzica pe care o îndrăgeşte nu există rime forţate, cuvinte deocheate folosite doar pentru a atrage publicul. O muzică adevărată stârneşte reacţii de bucurie, de admiraţie, de prietenie sau dragoste, toate acestea în limitele bunului simţ. Apoi, gândurile l-au purtat către grupul pe care l-a păstorit cu drag, “Colibri”, şi care va renaşte: “Regret că, o perioadă, am renunţat la «Colibri», dar sunt convins că acesta va deveni la fel de îndrăgit ca altă dată, sau poate chiar şi mai mult ca înainte. Este păcat că sunt zeci de melodii care au avut mare impact la public şi care nu s-au mai auzit pe scenele Brăilei”.
A doua zi de concurs
Sâmbătă, 3 noiembrie. Octavian Ursulescu. Alte emoţii, alţi concurenţi: Claudiu Ene din Brăila, Grupul “...sau nu” (Cluj), Didina Curea (Oţelul Roşu), Grupul “D'Arc, (Piatra Neamţ , Gigi Smădoi (Craiova), grupul “Trio” din Brăila şi “Contract” din Slobozia au interpretat cele două piese obligatorii. Mai cu o costumaţie de stradă, mai cu un text pus pe un portnote, mai cu emoţii cât cuprinde, atenţi la inflexiunile vocii, unii soliştii au scos la liman interpretarea cântecelor de concurs. Surprizele organizatorilor pentru recitaluri s-au ţinut lanţ şi a doua zi. Ada Milea, Ducu Bertzi, Poesis, Marius Baţu şi Eugen Baboi au ţinut spectatorii, prezenţi în sală, într-un număr mare, până peste orele 22.00. “O prezenţă unică” la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Folk a fost Ada Milea. Cunoscută pu-blicului brăilean, deoarece ne-a vizitat şi la prima ediţie, dar şi la alte evenimente organizate la Brăila, Ada s-a simţit, pe scenă, ca în faţa unor prieteni. În stilu-i caracteristic, artista ne-a dezvăluit că are foarte multe proiecte până la finele anului şi, chiar dacă programul său este încărcat, găseşte timp pentru a-şi oferi mici bucurii sufletului. “A fost o seară magică, m-am simţit bine la Brăila şi, cu siguranţă, voi reveni de câte ori voi fi invitată. Am foarte multe proiecte până la finele anului şi toate sunt importante. Voi fi prezentă, în 6 şi 7 noiembrie, la secţiunea «recital», în cadrul Festivalulul Naţional de Teatru, în piesa «Naşul» de Gogol, în regia lui Alexandru Dabija, alături de Bogdan Burlăcianu, apoi, pe 11 noiembrie, voi merge la Budapesta, cu varianta engelză a lui «Quixote», iar, în perioada 7-14 noiembrie, voi prezenta acelaşi spectacol la Edinburgh, Oxford şi Londra. Şi la Brăila l-am adus pe «Quixote» şi publicul l-a primit bine”. e si o poza cu Socaciu.
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|