Fan(atic)ModeratorDin: Bucuresti
Postari: 10201
|
|
(cred ca l-am mai pus, dar...)
Reacţii:
Când iese pe scenă, toată lumea începe să râdă: „Aista-i Pavel Stratan?”. După succesul cu „Eu beu”, publicul şi-a închipuit că el nu lasă paharul din mână şi că trebuie să iasă, clătinându-se, pe scenă sau să aibă ochii roşii de băutură. Multora li se pare că este altfel de om şi că cel care cântă despre pileală, este cel mai mare beţiv. Or, de patru ani, Pavel face taekwon-do şi culturism. În fiecare dimineaţă, între 8 şi 10, îl poţi găsi în sala de gimnastică. Credeţi că prin muşchii lui uriaşi circulă doar alcool?
Lacrimi:
Plânge foarte uşor. Dacă şi-a cântat cântecele de 100 de ori, de 99 de ori le-a plâns. Dacă s-ar produce într-un film şi ar fi trebuit să plângă, nu ar fi nevoie să i se picure ceva în ochi.
Idoli:
Eminescu: L-a influenţat iremediabil. Zice că: „Cel mai greu e să faci un lucru simplu”.
Vladimir Vâsoţki şi Viktor Ţoi: I-a ascultat, fidel, mai mulţi ani şi a rămas, pe totdeauna, admiratorul şi lor.
- Pavel, eşti un fel de Ion Creangă, numai că în muzică...
- Cred că da...
- Care a fost cea mai mare trăsnaie a ta din copilărie?
- În mahalaua noastră trăia o băbuţă, care strângea nuci şi le vindea. Împreună cu un nepot de-al ei, Nicu, prietenul meu, ne-am zis să-i dăm o mână de „ajutor”: am adunat un sac cu nuci şi i l-am vândut cu 25 copeici. Băbuţa ne-a rugat să-l urcăm în pod. Zis şi făcut. Noaptea, însă, am dat sacul jos şi i-am vândut din nou babei. Ne-a plăcut faza. Ea ne tot spunea să aducem nuci şi noi ne ţineam de „plimbat” sus-jos sacul. Într-o zi, baba, care număra nucile cu ochii, ne spune: „Măi băieţi, ia împrăştiaţi nucile celea din pod, să nu steie grămadă, ca să nu crăpe podul”...
- Şi când ţi-a venit ideea să-ţi cânţi năzbâtiile?
- Când am venit din armată. Simţeam că trebuie să calc pe un drum. După cum aţi observat, cântecele mele se bazează pe jocurile de cuvinte. Folosesc cuvinte asemănătoare, antonime, sinonime, calambururi... Poate se aseamănă cu stilul lui Vâsoţki... În fiecare cuvânt caut efect şi muzicalitate. Mă străduiesc să aleg cuvinte simple, care să se pronunţe uşor. Nu caut neapărat cuvinte frumoase. Când spun că „tata a schimbat la beci lăcata” – asta am în vedere.
- Jocurile de cuvinte sunt pasiunea ta?
- Da, un hobby. Le scriu de 20 de ani. Îmi place să adun toate expresiile, vorbele de duh, aforismele – „spune cine e prietenul tău şi am să-ţi spun cine e el”. Sau să contrapun cuvintele, să folosesc cacofonii (puţine), să repet acelaşi lucru: „tu vrei să se ducă ploaia ori să steie”, „te rog, nu mă ruga”, „încep de la început”. „M-am născut de ziua mea” este titlul unui cântec de-al meu şi un exemplu grăitor în acest sens. Când eram mici, fiecare se lăuda cu ziua în care s-a născut. Unul s-a născut de ziua lui Gagarin, altul – de-a nu ştiu cui. Când mi-a ajuns rândul, eu nu ştiam ce să răspund. Am zis ce mi-a venit pe limbă: „M-am născut de ziua mea”. Şi în „Când eram eu mititel” (chiar dacă e un cuvânt urât, pe care nu-l folosesc în viaţă - „lături”) se întâmplă acelaşi lucru: „nici de porci nu stam în lături/ le fierbeam lături”. Când citeşti, nu-ţi dai seama că e vorba de un joc de cuvinte......
Sau „cioara care zboară de-amu-n şiaun” – este o glumă nevinovată. Iar dacă adăugăm la cioara care zboară imaginaţia pe care o are un om cu două pahare de vin în cap...
- Muzica şi cuvintele se nasc odată. Dacă iei oricare piesă şi o citeşti, ţi se pare că ceva nu este în regulă. Pentru că un vers poate să fie dintr-un cuvânt, iar al doilea – din mai multe. Bunăoară, „tată-tată, asta-i prima dată” poate să rimeze în vers şi apoi peste două-trei rânduri....
- E firesc, ca fiecare muzică să-şi găsească ascultătorul, iar eu îmi cânt amintirile din copilărie... Eram conştient că fac o muzică ce nu va ajunge în vreun top.
- Românii n-au avut un Vâsoţki...
- A existat Florin Chilian şi piesa lui „Iubi” – ceva asemănător cu ceea ce fac eu. Dar nu a mai continuat să scrie....
- Ce s-ar întâmpla dacă ai cânta în româna literară?
- Eu nu cânt ce vorbesc astăzi, ci ceea ce vorbeam acum 30 de ani. Cred că nu poţi face un film în stilul anilor ‘60 cu maşini decapotabile ultramoderne din 2004... Nu e logic. Nu spun că nu pot cânta sau vorbi altfel. De ce cineva ar trebuie să mă închidă şi să nu-mi dea voie să gândesc liber? Aşa am vorbit în copilărie.
- Pentru mine, un cântec este ca un nou-născut, căruia mama îi verifică fiecare unghiuţă şi degeţel ca să fie totul la locul lui. Nu pun cuvinte aiurea şi nu fac muzică la kilogram: ori fac perfect, ori nu fac deloc. Deocamdată, nu mă gândesc despre ce să scriu, ci la materialul adunat. Când fac o strofă, recitesc caietele mele, dicţionarul meu de cuvinte, cap-coadă. Dacă nu se lipeşte, caut alt cuvânt, mai potrivit. Nu repet aproape nimic şi nici nu-mi place să copiez. Chiar şi cuvintele ironice prefer să le pun pe o muzică de jale.
- Nu toată lumea te agreează...
- Unii mi-au zis în faţă că nu mă plac. E şi normal: nu trebuie să faci pe plac la toată lumea. Asta-i reacţia când oamenii numai aud cântecele mele, nu şi le ascultă. Ele trebuie ascultate.
www.yam.ro
_______________________________________
"Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|
...scris de un barbat invidios... 
...dar, traim intr-o tara libera...si nu toti ochii vad la fel...
...Cred c-o s-o-ncasez... 
...de la voi, desigur... 
Si parca a mai disparut cineva..."Taticu'" Flaviu... 
ca si el se supara cind punem articole "negativ-negativiste"... 
.... de data asta radem ambii compatrioti tare la fiecare poanta , aplaudam pana ne dor palmele , raspundem primii din cor daca el se adreseaza salii si suntem singurii care cantam impreuna cu el pentru ca ceielalti uneori de-abia dovedesc sa urmareasca sensul cuvintelor d-apu sa le mai si repete . Totul sa ajutam omul sa-i iasa show-ul .
se pare ca nu banii au fost problema bacauanilor, ci mai degraba preferintele lor muzicale.