Fan(atic)ModeratorDin: Bucuresti
Postari: 10201
|
|
Music.md:
Pavel Stratan spune doar adevărul 02.10.2006
Cântă în dulcele grai moldovenesc, oferă autografe cu grafie chirilică şi este un nume sonor al muzicii româneşti – Pavel Stratan. Basarabeanul talentat a dat peste cap stereotipuri, înregistrând succese, vorba din poveste, cât alţii în decenii, el doar în vreo doi ani. A ieşit în scenă, a cântat şi dragostea publicului s-a lipit precum un magnet. Sute de mii de casete şi CD-uri vândute, săli arhipline şi lume extaziată – ăsta e talentul care a pus pe jar showbussinessul. Cântecele lui au o melancolie aparte şi un umor deosebit, ceea ce le oferă un farmec nepereche. Dacă despre unii s-a spus că reprezintă un stil sau altul de muzică, pentru a-l caracteriza pe Pavel a fost inventat ceva aparte - stilul „Stratan”. Chiar dacă gurile rele spun că este fiţos şi-şi dă aere de vedetă, Pavel este o fire calmă şi modestă, iar după ce schimbi două, trei vorbe, îţi dai seama că simplitatea lui Stratan a şi creat un adevărat fenomen în muzica românească. De ceva timp pe piaţă apare încă o revelaţie Stratan – Cleopatra, fiica lui Pavel. De trei anişori jumate, debutul ei în scena mare a însemnat o adevărată CooLminaţie. Mi-am dorit ca să discut cu ambele vedete din familia Stratan, dar mica steluţă era la repetiţie alături de formaţia „Millenium”. Pavel a avut o mulţime de roluri în dialogul nostru – artist, impresar, producător şi, evident, tată grijuliu şi soţ iubitor.
- Pavele, ai lansat trei volume „Amintiri din copilărie”, care s-au vândut ca pâinea caldă. Prin ce crezi că îi convingi pe oameni că merită să fii ascultat?
- Cânt din tot sufletul şi orice cuvânt înseamnă o trăire, o faptă. Eu sunt doar un povestitor, iar fiecare ascultător încearcă să înţeleagă, aşa cum îl ajunge capul, ceea ce am vrut să spun eu. Oamenii fac paralele, îşi imaginează că sunt eroi, că au trecut şi ei prin astfel de întâmplări.
- Ai foarte multe cântece despre copilăria de la Nişcani, Călăraşi. Sunt adevărate sau nu prea?
- Nu am exagerat cu nimic, pur şi simplu puţină lume a scris despre năzbâtiile pe care le-a făcut în copilărie. Eu am avut curajul. Totul este adevărat – şi paparele pe care le luam de la tata, şi boroboaţele. Eram copil, iar trăsnăile îmi ieşeau de parcă erau înscenate. Luam bătaie, dar de şotii nu mă lăsam. Cureaua cu care m-a bătut tata, eu am făcut-o bucăţi. Luluţa, Zina, Vasile Mangu, Ghiţă sunt personaje reale în situaţii adevărate, iar când cânt piesele în ochii mei se derulează scene, de parcă aş privi un film.
- De ce atunci când interpretezi piesa „Visul” îţi apar lacrimi, iar în sală parcă se aşterne umbra tristeţii?
- Este un cântec pe care l-am scris în memoria tatălui meu şi nu pot sta rece atunci când interpretez această piesă. Taică-meu a plecat foarte devreme de printre noi. „Am început să-l iubesc mai târziu, când era deja prea târziu”, începe cântecul. Copilăria mea ar fi fost cu totul alta, dacă nu ar fi fost tata, iar cântecele ar fi avut o altă culoare. De aceea plâng de fiecare dată când interpretez această piesă.
- Dacă ai reveni în copilărie ce scene ai schimba?
- Doar când eram copil mă gândeam să schimb ceva. Pe atunci multe lucruri nu-mi plăceau, ori acum le accept. Cred că doar aşa trebuia să stea toate lucrurile, pentru că altfel nu avea să-mi fie interesant. Atunci când tata mă certa, mi se părea că eram un copil zbânţuit. La sigur, toţi copiii au fost ca mine. Chiar dacă luam bătăiţă, oricum nu mă lăsam de trăsnăi. Astăzi îmi amintesc cu emoţii şi plăcere despre acei ani.
- Mai păstrezi chitara la care ai început să cânţi pe când aveai şapte ani?
- Din păcate – nu. Nici nu pot şti unde s-ar putea găsi acea chitară, dar dacă se află undeva, la sigur nu o îmi va da nimeni înapoi. Dar am chitara cu care am debutat la noi şi în România. Am mai multe chitare, dar este unica cu care mă prezint la toate concertele şi emisiunile.
- Ce artişti admirai şi le cântai piesele?
- Am crescut cu piesele Silviei Grigore, ale lui Iurie Sadovnic. Le-am fredonat şi le-am cântat la chitară.
- Cum au fost anii de şcoală?
- Am foarte multe amintiri de atunci. În următorul album, nu ştiu dacă o să se numească „Amintiri din adolescenţă”, dar cam spre asta bat, voi cânta mai multe piese despre anii de şcoală şi peripeţiile pe care le-am făcut eu sau colegii. Întotdeauna când trec prin curtea şcolii mă încearcă amintiri deosebite, sufletul mi-e plin de nostalgie, dar şi de bucurie.
- Erai un băiat cuminte?
- Cuminte...?! (râde) nu prea.
- Majoritatea eroilor din piesele tale sunt de acolo, de la Nişcani, Călăraşi – Ghiţă, Luluţa, Vasile Mangu etc. Te întâlneşti cu ei, care este reacţia când aud cântecele, când te văd pe tine autorul versurilor şi muzicii?
- Sunt foarte fericiţi şi bucuroşi. Când am lansat volumul trei al albumului „Amintiri din copilărie”, la Chişinău, m-am străduit să-i aduc pe toţi eroii, care au stat pe primele rânduri. Înaintea concertului i-am prezentat – uite ăsta e Vasile Mangu, asta e Luluţa, ăsta e Ghiţă.
- „Amintiri din copilărie”, rămâne a fi doar un produs audio-video?
- De mai mult timp îmi doresc să apară o carte. Am răsfoit caietele cu amintiri şi acum muncesc. Sper că în viitorul apropiat, cei care mă admiră vor avea posibilitatea să citească amintirile din copilărie.
- Pavele, afirmi că niciodată nu ai cântat şi nu vei cânta ceea ce trebuie să fie, ci doar ceea ce a fost. De ce?
- Nu-mi place şi nici nu vreau să fiu un fel de prevăzător. Nu ştiu cât de corect poţi să cânţi ce va fi, pe când ceea ce a fost în anii copilăriei ar fi păcat să nu scriu şi să nu cânt.
- Este adevărat că fiecare înţelege o piesă sau alta aşa cum vrea sau cum îşi imaginează atunci când o ascultă. Dacă spui că piesele tale sunt doar amintiri, atunci când cânţi despre beţie... care este doza de adevăr şi ce ar trebui să ştim despre Pavel Stratan?
- Aceeaşi întrebare mi-a pus-o Cleopatra: “De ce toată ziua cânţi prin casă piesa „Eu beu”, dar niciodată nu te-am văzut să bei măcar un strop?” Eu nu am piese despre beţie şi băutură. Eu fac o ironie asupra băuturii, dar nu îndemn oamenii să bea. Eu nu consum alcool şi duc un mod de viaţă normal şi sănătos. Când va apărea cartea, lumea o să-şi dea seamă că eu nici pe departe nu cânt despre băutură şi când o s-o citească o să-şi dea seama de ce eu cânt despre anumite lucruri. Nu am dat o explicaţie şi cred că niciodată nu voi da pieselor mele, pentru că-şi pierd farmecul pentru omul care o ascultă. Eu am încercat să-i explic cuiva despre ce e piesa „Eu beu”, la care el a spus „Eu credeam că acolo se întâmplă cu totul altceva.” Şi când a început s-o asculte nu mai vedea ce şi-a închipuit prima dată. Lui i-a plăcut deodată şi el aşa a crezut în ea. Dacă ascultă zece oameni o piesă de a mea, fiecare o înţelege în parte şi se regăseşte în felul său.
- Cum reacţionezi atunci când eşti criticat?
- Reacţionez foarte bine, la orice critică, pentru că nu există piesă sau vers care să fi plăcut la toţi. Vorba ceea: „Gusturile nu se discută”. Eu mă strădui să ascult, să discut cu cei cărora le place şi nu cu cei care nu mă plac. Dacă să zicem cuiva nu-i place poate să nu asculte, este foarte uşor. Mă strădui să nu discut pe teme de genul ce nu le place, pentru că viaţa e prea scurtă să iroseşti timpul pentru bârfe şi lucruri care nu toată lumea le înţelege.
- Ai fost învinuit de unii interpreţi din Moldova de plagiat. Te-aş ruga să comentezi.
- Informaţia asta a fost dată de nişte invidioşi. Pentru a afirma aşa ceva despre un interpret trebuie să ai dovezi. Cineva pur şi simplu a spus că Pavel Stratan a plagiat, dar nu a argumentat. Cine mă ştia pe mine şi cine-mi cunoaşte muzică a înţeles că acestea sunt nişte zvonuri, care niciodată nu merită a fi luate în seamă.
- Lumea zice că eşti fiţos, că ai cere prea mult pentru a te produce într-un concert? Ai făcut publice datele – e vorba de 2 mii de euro.
- Sigur aş putea să mă duc şi pentru mai puţin dacă mi se solicită şi dacă ştiu că aceşti oameni mă respectă şi mă apreciază. E altceva atunci când mi se propune să cânt într-un club de noapte, unde se fumează şi mai ales după miezul nopţii. Nu îmi pot permite un asemenea „lux”. Nu am susţinut şi nici nu o să susţin în aşa condiţii. Îmi place să activez cel mult până la ora 23.00. Cred că e normal, pentru că dacă voi cânta live în asemenea condiţii şi după miezul nopţii nu voi rezista mult pe piaţa muzicală.
- În acest an ai mai făcut o surpriză admiratorilor tăi – ai lansat-o Cleopatra, fiica de doar trei ani jumătate. Cum ai reuşit s-o modelezi sau ea a fost deschisă spre această colaborare a voastră?
- Când Cleopatra avea doi ani şi jumătate, concertam la mare. În timpul spectacolul m-am pomenit cu ea pe scenă, s-a apropiat de mine şi a spus: „Tăticu, vreau şi eu să cânt”.
- Ce piesă vroia să cânte?
- „Banii”. Foarte mult îi place. Şi eu am rămas plăcut surprins, dar nu ştiam ce să fac. Bine, i-am spus, noi o mai cântam acasă, apoi o să ieşim în scenă. Dar eu înţelegeam că e una să fredonezi piesele prin casă şi alta e să ieşi în scenă şi să le cânţi şi mai ales la o aşa vârstă. Nu am ştiut că atât de devreme Cleopatra o să iasă pe scenă. Mi se părea că o să se teamă de public. Nu a fost aşa. Publicul a reacţionat foarte rapid, a început s-o aplaude, iar ea era foarte bucuroasă.
- Înţelege că se lansează în showbussines sau e fericită că va cânta şi va primi multe bomboane şi jucării?
- Acuma ştie pe ce dată o să aibă lansarea şi câte piese o să cânte. Cleopatra va interpreta 28 de piese, 16 ale mele şi 12 ale ei. În afară de 28 de piese mai cunoaşte toate piesele care se aud la radio şi tv. Ei foarte mult îi place, cred că asta a şi făcut-o să înveţe atât de bine. Plus la asta nu doar o să-şi interpreteze piesele ei, dar o să-şi prezinte show-ul, va spune glumiţe şi va cânta. Eu nu am nicio treabă cu asta. Ea deschide show-ul, ea vorbeşte, discută cu publicul.
- E conştientă că trebuie să facă repetiţii?
- E foarte conştientă. Nu o fac din punct de vedere foarte serios, pentru ca să nu-i răpesc din farmecul copilăriei. Mă strădui să repet cu ea prin joacă. Nu vreau s-o stresez sau s-o încarc cu mai multă informaţie, pentru că ştim cu toţii că la copii „banda” e goală şi foarte repede se lipeşte tot, dar la câte ştie ea, câteodată... Hai să-ţi dau un exemplu, oricare piesă pe care eu i-am făcut-o, mie mi-au trebuit cel puţin patru zile să o învăţ, Cleopatrei, însă, i-a luat cel mult două ore.
- Ce face Rodica - soţia ta, tot activează în domeniul showbussinesului?
- Nu. Soţiei mele nu că nu i-ar place să cânte, dar cred că la cât eu sunt de timid şi emotiv, ea e şi mai şi nu şi-ar permite să iasă pe scenă să cânte.
- I-ai consacrat vreo piesă?
- Deocamdată nu. În alt volum, nu ştiu exact în care, dar va fi special pentru ea.
- Cum se împacă soţia cu două vedete în casă?
- Foarte bine. E fericită, mai ales atunci când Cleopatra îi dă o aşa întrebare: „Mămică, dar cum crezi, cine ştie mai multe piese – eu ori tata?”.
- Mama ta ce spune atunci când te aude cântând, te vede la tv?
- Cred că ţine mâna la inimă şi se roagă pentru mine să fie totul bine. Mă iubeşte foarte mult şi eu la fel.
Când presa a scris pentru prima dată despre el, Pavel Stratan a plâns şi s-a bucurat precum un copil. Nu a visat niciodată să se publice despre el prin ziare, să se producă la radio şi tv. Ştie că este ascultat şi admirat, dar după cum zice, niciodată nu va face muzică la kilogram sau kilometru. Pentru Pavel nu contează cantitatea, muzica nu şi-o transformă în marfă, pentru el contează calitatea şi este convins că astfel a reuşit să fie susţinut de sponsori şi solicitat de casele de discuri. Este cert că Pavel câştigă la propriu şi la figurat doar din faptul că face totul diferit de ceea ce fac alţii în muzică. Jocul de cuvinte a pătruns şi în rândurile pe care le-aţi citit dvs., pentru că a fost imposibil „să fug” de stilul „Stratan”.
Dinu RUSU
www.natura.md
_______________________________________
"Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|
