Pe scenă străluceşte. Pontos, fără să facă vreun efort, ştie să-şi vândă marfa în dulcele grai
moldovonesc, un adevărat Sadoveanu, dar al muzicii folk, pe care nu te mai saturi să-l asculţi. Povestea lui, pe ciupituri de chitară, te trezeşte din amorţeală, te întoarce în timp, în timpul unei copilării pe care puţi- ni pot s-o păstreze neatinsă în ungherele sufletului. ”Venind spre Brăila, m-am gândit cu ce să încep. Să fie <Eu beu>...”. Şi aşa a fost, am băut cu toţii din pocalul cu voie bună, sala transformându-se, dintr-o dată, în ”Planeta râs”, cot la cot cu ”Mâţa care singură vrea să se-nveţe a zbura...”. În afara scenei, Pavel Stratan e timid, aproape stingher, dar foarte politicos. ”Foarte cald şi iubitor publicul brăilean. Şi data trecută a fost la fel. Din ceea ce v-am cântat, 99% s-a întâmplat aievea. E vorba acolo despre amintirile mele din copilărie”. (Va urma)
BRAILA. In perioada 7-9 noiembrie se va desfasura la Casa Tineretului Braila editia a III-a a Festivalului National de Folk "Chira Chiralina". Pe scena vor urca, printre altii, Tapinarii, Maria Gheorghiu, Pavel Stratan (foto), Victor Socaciu, Vasile Seicaru. BUZAU. Autoritatile locale vor pune la punct o strategie de evidenta si de monitorizare a copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate. Proiectul presupune in prima faza crearea unei baze de date, apoi monitorizarea... Citeste toata stirea aici