La doar cei doar 4 anişori pe care îi are, Cleopatra, fiica lui Pavel Stratan a ajuns cea mai bine plătită vedetă autohtonă, câştigând 1.000 euro pe me4lodie, performanţă cu care nici măcar tatăl ei nu se poate lăuda.
Micuţa vedetă are un onorariu la care mulţi artişti din show-biz-ul autohton nici nu îndrăznesc să viseze, iar de când a lansat single-ul ?Ghiţă?, fiica lui Stratan a intrat cu dreptul în primele topuri muzicale autohtone. Se pare că succesul Cleopatrei a adus după sine şi un onorariu pe măsură.
După ce la trei ani, vânduse deja 6.000 de exemplare din albumul său, fetiţa lui Stratan a reuşit să mai doboare un record, reuşind să adune chiar şi câte 1.000 de euro, pentru fiecare melodie cântată într-un concert. A reuşit să strângă atâtea mii câte, melodii interpreta.
Pe lângă solicitările extrem de numeroase, Cleopatra reuşeşte să strângă sume importante de bani din vânzările albumelor ei, lucru destul de rar printre artiştii români. La trei zile de la lansarea albumului, vânzările erau duble, iar piesa ?Ghiţă? devenise cea mai descarcată melodie de pe Internet.
În faţa a 400 de oameni, primul concert al Cleopatrei a fost un succes remarcabil.
Lui Pavel Stratan i-a venit ideea de a nota la nivel mondial performanţele fiicei sale printr-o scrisoare la ?Cartea Recordurilor?, în urma căreia, Cleopatra ar putea deveni cel mai tânăr star, cea mai tânără artistă care lansează un album şi cea mai tânără solistă care susţine şi prezintă singură un concert de două ore. În 10 decembrie, Cleopatra va concerta la Sala Palatului. Tribuna Sibiu
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Pustiul viseaza sa fie Ghita pentru Cleopatra lui Stratan
Razvan e artist mare, la fel ca sora lui. Melodiile lor se difuzeaza frecvent pe postul de radio pentru copii Itsy Bitsy si amandoi fac parte din corul Bim-Bam, invitat sa cante la multe spectacole.
Ambii laureati ai Festivalului „Mamaia copiilor”, Razvan si Andruta sunt inscrisi in bazele de date ale mai multor firme care se ocupa de castinguri pentru reclame si filme: baiatul este voce in reclama cu „fantoma” de la Tide, iar fata - la samponul Dalin.
Primul album al fratilor Gogan, „Mama mea e super!”, contine mai multe cantecele pentru copii si chiar o poezie recitata de regretatul actor Florian Pittis. Pentru melodia „Vreau sa fiu presedinte!”, compusa de Maria Ene la cererea lui Razvan, urmeaza sa se realizeze in viitorul apropiat si un videoclip, in care sa foloseasca o limuzina neagra, ca a presedintelui. Dar, deocamdata nu sunt sponsori.
Tot in plan este si o colaborare cu Cleopatra Stratan. „Odata, ascultand melodia fetitei lui Pavel Stratan, Razvan m-a intrebat: „Tati, ce-ar fi sa fiu eu Ghita?”„, spune parintele micului artistul. Si de atunci coace in mintea lor ideea unui astfel de proiect, poate chiar un duet cu simpatica Cleopatra Stratan.
„Vreau sa fiu presedinte!”
> cantecul lui Razvan > muzica si versuri Maria Ene
"Tata si-ar dori sa fiu ofiter, Mama si-ar dori sa fiu inginer, Surioara mea rocker m-ar placea Dar eu imi doresc, desigur, sa fiu altceva!
Vreau, eu vreau sa fiu presedinte! E cea mai grozava dintre meserii, Legile sa fie toate despre desene animate Si-as cladi fabrici de dulciuri si de jucarii
Vreau, eu vreau sa fiu presedinte! Si sa fac locuri de joaca la partide-n curti
Vreau, eu vreau sa fiu presedinte! Primul presedinte cu pantalonii scurti."
Descoperire mare azi in ultimul numar al revistei Zau!!!!(desi "noutatile" sint vechi...fotografia la fel...da' tot e bine ca-si mai amintesc si ziaristii de Pavel...)
(scuze c-am postat la Cleo...De emotie!)
presa despre cleo 6 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 48.8KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
[...]Când partidul lui Diaconescu va intra în Parlament, eu îmi voi da demisia şi voi pleca spre partidul fotomodelelor, a cărui doctrină este mai interesantă. Ca să nu mai vorbim de faptul că petrecerile de după congresele partidului manechinelor nu pot fi comparate cu cele de după congresele partidului OTV, unde iar va trebui să beau bere cu Petrică şi să vorbim despre Cleopatra Stratan. Până la legalizarea partidului şi propunerea lui Luis Lazarus în funcţia de premier, vă urez să aveţi ploi la conservă şi fire de măturică murate.
„Acest text este pamflet şi va fi luat în considerare ca atare“
GICĂ CONTRA: Partidul OTV 02 August 2007 | de Mircea N. Stoian (stiti, domnul jurnalist care a fost invitat la ultima dezbatere de la OTV despre "Fenomenul Cleo" si care- no ofense, poate ca e un jurnalist foarte bun, dar vorbea in totala necunostinta de cauza, fara macar sa fi ascultat "Numar pin' la unu"...)
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
CLEOPATRA STRATAN E UN COPIL BOGAT Poza (cea pentru care am primit reclamatii, asa ca n-o mai copiez...)
Intru-un an de zile a devenit un adevarat fenomen, cu un succes de proportii, ajungand sa fie unul dintre cei mai bine platiti copii din lume! Cat de mult a ajuns Cleo sa castige pe un spectacol si pana unde a ajuns “Ghita” sa fie cunoscut afla numai in BRAVO la pagina 16!!
Bravo
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
The Best and the Youngest Singer is Only 3 Posted by Cristian under Great Ideas , Celebrities , Music
Cleopatra Stratan
Talent is not the only thing that makes her as a ‘wonder child’. Cleopatra Stratan is THE precocious child that drew the attention of Guinness Book, she is the child who, at the age of 3, is the star of a clip and at the same time she is the only singer who got three important awards from the world famous TV channel MTV at the age of 3.
Young Cleopatra is the daughter of a Romanian singer, Pavel Stratan, who said that he had originally wrote the songs now sang by his child for himself. It seems that Cleopatra follows her father in his career and she is even one step ahead of her parent. In December 2006 she has already sold 150,000 units of her first album “At the Age of 3” (released on the 1st of August 2006) which includes hits such as “Mama” (Mother) and “Ghita”.
Cleopatra Stratan
On the 10th of May 2007 Cleopatra won three prizes at Romanian Music Awards organized by MTV Romania in Sibiu. “Ghita” - which is the song best known and favourite with the Romanian public - won three awards of which the most important are Best Song and Best New Artist. She is actually the first artist ever to perform live on a stage in front of a large audience at the age of 3. The representatives of Guinness Book expressed their intention to include her in the next edition of the famous publication under the label “the youngest singer ever to perform live in front of an audience for two hours and the youngest singer who recorded an album”.
Last summer Cleopatra was offered 10,000 euros for a live performance in Bacau, the largest sum of money paid for a live show in Romania yet. On the Christmas Day 2006 a new record was smashed – Cleopatra was paid 10,000 euros for one single song sung in front of a large audience in Piatra Neamt, Romania. The entire sum was then donated to the poor in a TV show.
Moreover on the 18th of April 2007, Cleopatra officially made her debut in Japan, with the English version of her well known maxi-single and album “Ghiţă”. The CD contains the songs written by her father and one variant in English of her success.
Some might think the youngest successful Romanian singer will get lost in the tough world of the showbiz but I am sure that we will definitely hear about Cleopatra Stratan in the years to come. I even dare to call her a small Mozart, a little genius, who will have something to say in this domain in the years to come.
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Bucareste, 13/05 - A cantora Cleópatra Stratán, de 4 anos, bateu todos os recordes de popularidade e ganhou na noite de sexta-feira, em Sibiu, tręs pręmios MTV Romęnia 2007: melhor cançăo, melhor álbum e melhor artista revelaçăo. [...]
Cleopatra and Stefan Banica Jr. – big winners of the MTV Awards published in issue 3930 page 12 at 2007-05-14 Stefan Banica Jr. on Sunday was named the best soloist and the artist with the best live performance in Sibiu, and young Cleopatra Stratan landed there MTV Romania 2007 Awards, including the Best Song Award for her ‘Ghita’.[...]
Nine o'Clock
presa despre cleo 6 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 4KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra, un ingeras de Craciun, cu mii de euro la activ Cleopatra Stratan este un adevarat fenomen muzical, dar si o “masina de facut bani”. Este cel mai bine platit artist din Romania.
Fan sau nu al ei, daca-i asculti melodiile sau o vezi, nu ai cum sa nu zambesti. Melodia “Ghita” are sansa sa faca inconjurul lumii, prin popularitatea de care se bucura acum. Pavel Stratan a hotarat ca fiica sa sa aiba concerte din ce in ce mai rar pentru a nu o extenua. Oricum este foarte solicitant pentru un copil de patru ani sa sustina un concert, dar mai multe. Iubitorii muzicii lui Cleo vor trebui sa se multumeasca doar cu “auditiile acasa”, daca cele live vor fi mai rare. http://www.studis.ro/content/view/531/72/
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Societatea Culturală Filarmonia Turda vrea să facă, în 2007, cultură, medicină, turism şi distracţie Cristina Ferenţiu
Societatea Culturală „Filarmonia” Turda şi-a schiţat pentru prima jumătate a acestui an un program divers, de la cultură la manifestări în stradă cu muzică şi concursuri pentru cetăţeni. Primele acţiuni sunt programate pentru luna martie, când, probabil în data de 2 martie, se va lansa un calendar al membrilor „Filarmonia”, eveniment însoţit de un vernisaj de arte vizuale. [...]
Lunile de vară aduc cu ele şi distracţia. Proiectele „Filarmonia” iau în calcul, în iunie, sărbătorirea „Zilelor Inocenţei”, cu totul altfel decât au fost până acum. Pentru 1 şi 2 iunie se pregătesc două zile pline cu evenimente pentru copii de la 0 la 17 ani, concursuri pentru bebeluşi dar şi pentru adolescenţi. Se pare că locaţia aleasă pentru sărbătoarea copilului ar fi Câmpia Turzii, unde sunt toate şansele să poposească şi Cleo Stratan, printre alte surprize pentru tineri şi clovni de la Circul de Stat din Bucureşti, care vor interacţiona cu copiii şi vor face spectacol pentru ei. În luna august, distracţia se mută la Mihai Viteazu. Dana Deac, organizatorul evenimentelor „Filarmonia”, ne spune că s-au purtat discuţii de principiu cu primarul comunei, Ioan Zeng, care îşi doreşte în acest an, pentru „satul european” o manifestare de nivel naţional, care să scoată în evidenţă valorile comunei Mihai Viteazu şi să îi distreze pe locuitorii acesteia.
Viata Valcii
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Klipai: "Cleopatra Stratan" El. paštas Vartotojų vertinimai: / 1 Įrašė dykai.lt Muzika
Klipai: "Cleopatra Stratan" Norėčiau Jums pristatyti stebuklingą mergaičiukę. Ji gimė 2002 spalio 6d. Jau būdama 3-jų metukų išleido savo pirmąjį audio klipą... Būdama ketverių išleido kelis video klipus. Spauskite "skaityti toliau..." ir žiūrim
presa despre cleo 6 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 5.3KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan, ascultata de chirurgii ieseni in timpul operatiilor Chiar daca medicina este o stiinta exacta, anumite superstitii sau parcurgerea unor ritualuri inaintea unor manevre ori interventii chirurgicale constituie o regula dupa care se ghideaza unii medici. Chirurgii recurg cel mai adesea la astfel de practici, chiar si cand sunt cotati ca varfuri in specialitatea lor.
"De fiecare data cand intru in sala de operatie, spun o rugaciune si imi fac semnul crucii. In plus, am boneta mea preferata", ne-a spus prof. dr. Eugen Tircoveanu, seful Clinicii I Chirurgie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon".
"Daca am o operatie de lunga durata, ascult muzica clasica, iar daca e o interventie contra cronometru - Pink Floyd. Daca am operatii de rutina, ascult stiri sau Pavel si Cleopatra Stratan. Muzica ma ajuta la rezolvarea cazurilor", a povestit dr. Grigore Tinica, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare.
(continuare in Evenimentul) luni, 27 august 2007
................
[...]Cine se scoală de dimineaţă....
Pentru alţi chirurgi, "cine se scoală de dimineaţă departe ajunge" este un mare adevăr. Neurochirurgul şi şeful de clinică Nicolae Ianovici spune că intervenţiile cele mai reuşite sînt cele făcute dimineaţa foarte devreme: "Cele mai grele cazuri le operez la ora 5 sau 6. Deşi am 40 de ani de experienţă şi a ajuns să nu mai impresioneze dificultatea unui caz, îmi place să continuu tradiţia din tinereţe". În schimb, pentru dr. Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare, cel mai bun sprijin în sala de operaţie este muzica: "Dacă am o operaţie de lungă durată, ascult muzică clasică, iar dacă e o intervenţie contra cronometru - Pink Floyd. Dacă am operaţii de rutină, ascult ştiri sau Pavel şi Cleopatra Stratan. Muzica mă ajută la rezolvarea cazurilor".
Chirurgii recunosc că unele superstiţii sau obiceiuri se "lipesc" încă din primii ani de practică şi se păstrează cu trecerea anilor. Ba chiar, unele trec de la mentori la generaţia tînără. Şi în fond, ce contează pentru pacient dacă medicul ascultă muzică sau poartă boneta sa norocoasă, atît timp cît operaţia reuşeşte? (Cristina Mihăilă