Ştie intuitiv arta pauzei, îşi joacă teribil mizanscena, şocheaza şi se distrează, provoacă şi se alintă, vorbeşte perfect româneşte, dar cântă frumos încă şi mai româneşte (în veacul acesta de manele şi ţopăieli neruşinate), iubeşte arta scenei şi se plictiseşte de ea, se uită la imensul ecran din spatele ei ca să vadă artista ce cântă acolo, pune întrebări sociale, dar şi existenţiale, nu are nevoie nici de tatăl ei, marele bard Pavel Stratan, şi nici de renumita formaţie „Milenium†pentru a sta perfect şi în nota muzicii, şi în cea a spectacolului. A cucerit toată România. A vândut zeci de mii de CD-uri. A fost inundată de flori şi ciocolate, de ursuleţi şi caţei, de sărutul sutelor de copii mai mari sau mai mici decât ea. A scris despre ea toată presa din România. A devenit stea de televiziune. Clipul ei este genial. A fost fotografiată pentru mii de poze. A spus de sute de ori „Merci†cu vocea ei inconfundabilă de copil basarabean, rătăcit în culisele gloriei. A cântat de două ori „Ghiţăâ€, şi l-a întrebat cu tact ţărănesc pe tatăl ei de ce se nasc şi mor oamenii. S-a uitat la stele şi la pământ, şi la oamenii care roiesc pe el. S-a rugat lui Dumnezeu pentru spectatorii ei. ÃŽi spune Cleopatra Stratan, are trei ani şi ceva, trăieşte mai mult la Bucureşti, merge şi la grădiniţă, dar este basarabeancă sută la sută, că uite, toată Piaţa Centrală din Chişinău este cotropită acum numai de „Ghiţăâ€. Nimeni nu poate prevesti viitorul ei artistic. Nici chiar Pavel Stratan nu-şi poate asuma riscul acesta. Pentru 17 septembrie 2006, cântecul ei a fost o bunăvestire divină pentru rătăcirea Basarabiei.
TIMPUL MD
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Pavel Stratan: „Cleopatra a arătat tuturor că un copil mic poate face lucruri mari…â€
Voi, dacă aţi fi Ghiţă, v-aţi duce diseară la portiţă? Nu e o glumă, în România această întrebare este pusă foarte firesc în discuţiile cu prietenii. Astfel, micuţa Cleopatra nu doar a reuşit să surprindă lumea cu talentul şi inocenţa ei, dar a şi creat un fenomen în rândul copiilor, părinţilor şi buneilor. Concertul de lansare a albumului „La vârsta de trei ani†a fost un succes, chiar de la început. Cu o capacitate de 1300 de locuri, Palatul Naţional a găzduit timp de două ore aproape 1500 de persoane – copii, părinţi şi bunei. Cleopatra a cântat întregul concert live, dând o lecţie frumoasă „vedetelor†autohtone. Drept răsplată a primit de la admiratorii săi flori şi jucării. Mai multe despre acest concert de excepţie ne spune Pavel Stratan, cel care a muncit zi de zi cu fiica sa pentru a reuşi performanţa de duminică.
- Pavel, cum ţi s-a părut concertul de duminică, în comparaţie cu cel de la Bucureşti?
- Minunat, din toate punctele de vedere. M-am bucurat de orice clipă a spectacolului, de tot ce s-a întâmplat pe scenă şi în sală. Cleopatra a demonstrat că deşi e copil, are o rezistenţă bună. Publicul a fost foarte amabil şi binevoitor. Mă gândeam că dacă oferi cuiva o floare sau o jucărie, trebuie să ai un suflet aparte, să iubeşti cu adevărat acel artist. Mi-au plăcut aceste momente, dar mă temeam, totuşi, să nu fie pauzele între piese foarte mari, pentru că era un concert, nu o donaţie de jucării.
- Ai avut şi surprize în timpul spectacolului?
- Nu am ştiut că sala va reacţiona astfel la filmuleţul de la început. Cred că lumea a înţeles că a fost vorba de muncă, de o legătură între fiică şi părinte în perioada când am pregătit concertul. ÃŽn ceea ce o priveşte pe Cleopatra, uneori mi se părea că n-are treabă nici cu mine, nici cu scena. Credeam că florile şi jucăriile primite în dar îi vor distrage atenţia, dar nu a contat nimic pentru ea. Chiar la ultima piesă, când am pus toate jucăriile în jurul ei, a continuat să cânte.
- Ce a făcut Cleopatra cu cadourile primite?
- După concert nu o puteam rupe dintre jucării, nu ştia cu ce să se joace şi să doarmă. Şi-a făcut noi „spectatori†şi deja le vorbeşte, le dă concerte. Cleopatrei îi place foarte mult să discute cu jucăriile, fapt care o dezvoltă. Când îşi aranjează jucăriile, are impresia că toate o ascultă doar pe ea, că le este interesant ce le spune, mai ales că vorbeşte cu fiecare. Mai are şi o logică în aranjarea lor - poate să pună o jucărie mică în braţele uneia mari, aşa cum a văzut ea la concert că-şi ţin părinţii copiii.
- Concertul de duminică a fost ultimul. Bănuiesc că Cleopatra ar vrea să mai urce în scenă…
- Ea ar vrea să dea concerte toată ziua, dar, într-adevăr, spectacolul de la Chişinău a fost ultimul de calibrul acesta. Poate prin noiembrie voi mai avea un concert, la Sala Polivalentă din Bucureşti (cu o capacitate de şase mii de spectatori), unde nu va cânta mai mult de şase piese. Va fi un recital al ei, de douăzeci de minute, fără întreruperi, flori şi jucării pe scenă.
- După succesul albumului „La vârsta de trei aniâ€, urmează un nou videoclip?
- Sunt atâtea piese în album care merită să aibă un videoclip, încât eu şi cei de la casa de discuri nu ştim ce să alegem. Ar putea să fie „Şansaâ€, „Te-am întâlnit†sau „Noapte bunăâ€. Cert este că lucrez acum la un proiect (va fi lansat în cel mult trei luni) foarte interesant pentru Cleopatra, unde ea se va ocupa cu ceea ce-i place foarte mult. E ceva uşor, pregătit în special pentru copiii de vârsta Cleopatrei. Nu vreau să spun mai multe, nici ea nu ştie încă, vreau să fie o surpriză, aşa cum s-a întâmplat şi vara aceasta cu piesa „Ghiţăâ€.
- Ce se aude despre recordurile Cleopatrei – vor fi incluse în Cartea Guinness?
- Un lucru este sigur - nu există copil care la vârsta ei să fi avut un album sau să fi susţinut un concert live de două ore. ÃŽnsă, dacă va exista o pagină despre Cleopatra în Cartea Guinness, dacă performanţa ei va fi sau nu considerată un atare record, pot decide doar reprezentanţii de acolo. Mai mult decât atât, săptămâna aceasta Cleopatra va primi şi dublul disc de platină, pentru vânzarea a 40 mii de albume „La vârsta de trei aniâ€.
- Nu te deranjează replicile unora, care spun că-ţi „exploatezi†copilul?
- De regulă, nu mă deranjează nimic din jurul meu. Nu-mi place însă că trebuie să demonstrez cuiva cât de mult mă gândesc la copilul meu. Dacă aş fi „exploatat-oâ€, aş fi susţinut la Chişinău nu unul, ci patru concerte. Mă deranjează că alţi părinţi mă întreabă dacă nu vom mai avea concerte mâine sau poimâine, dacă nu intenţionez să susţin un concert de patru ore la Moscova sau în America… Toată lumea gândeşte aşa, în afară de mine. Aici e ţara mea, de aceea am dorit să fac lansarea la Chişinău, dar e prima şi ultima. Când cineva lansează sau creează ceva trebuie să dovedească că poate face acest lucru într-adevăr, Cleopatra a arătat tuturor că un copil mic poate face lucruri mari.
- Cleopatra nu se maturizează prea repede pentru vârsta ei?
- Nu cred că e mai matură decât alţi copii de vârsta ei. Eu veghez ca fiece clipă s-o trăiască cu paşi de copil şi să se bucure de viaţă. Dacă ea astăzi ştie să scrie şi să citească, iar mâine o voi învăţa să socotească, pe la şase ani va trebui s-o dau… la universitate! Dar, eu mă opresc, am văzut ce potenţial are, nu-i permit să scrie, pentru că va începe să dea autografe. Vreau ca fiica mea să se bucure de copilărie, să meargă în pas cu toţi copiii de aceeaşi vârstă, cu paşi de copil. Nu-i permit nimic din ceea ce ar putea s-o maturizeze înainte de vreme.
Silvia Ursu,
TIMPUL
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan, prima artistă din România premiată cu Discul de diamant Miercuri 29 Noiembrie 2006, 08:22 Cleopatra, fiica lui Pavel Stratan, va primi Discul de diamant pentru albumul ei de debut, care s-a vândut în peste 130.000 de unităţi. Această distincţie este acordată pentru prima oară în România.
Premiul îi va fi înmânat Cleopatrei în cadrul unui concert, care va avea loc la Sala Palatului. Tânăra artistă a mai susţinut un concert în luna august, cu ocazia lansării albumului "La vârsta de trei ani". REALITATEA.NET
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Eveniment fara precedent in lumea muzicii autohtone. Micuta Cleopatra Stratan va primi, pe 10 decembrie, cu ocazia concertului pe care il va sustine la Sala Palatului, "Triplu disc de diamant" pentru vinzarea in timp record a peste 100.000 de unitati (CD-uri si casete).
reclama 300x300 Wall-Street
Cei care au citit acest articol au citit si ... bullet Cleopatra Stratan, vizata de Cartea Recordurilor Trofeul, la care rivnesc multi dintre artisti, va fi oferit de Casa de Discuri CAT MUSIC, care i-a acordat deja celebrei Cleo, la doar doua luni de la lansarea albumului "La virsta de 3 ani", "Dublu disc de platina" pentru vinzari exceptionale (peste 40.000 de unitati). Artisti precum Pavel Stratan, 3 Sud Est, DJ Project, Andra, Voltaj au fost recompensati de-a lungul vremii cu trofee, dar niciunul nu a ajuns la un astfel de succes. Sa dam crezare zicalei cu buturuga mica si carul mare, nu?
Sursa: 7 plus, 28 Noiembrie 2006 Autor: Antoaneta Cicioiu
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan va primi Discul de Diamant de la Cat Music Acest pagina a fost citita de 88 ori! Prietenii tai pot fi urmatorii care se bucura de ea! Trimite repede link-ul unui prieten! Surprinde-l!
Cleopatra Stratan va primi "Discul de diamant" din partea casei de discuri, "Cat Music". Pentru micuta solista in varsta de patru ani, acesta este o perfomanta notabila cu atat mai mult cu cat aceasta distinctie este acordata in premeira unui artist din Romania. Fiica lui Pavel Stratan va primi acest premiu pentru vanzari de peste 130.000 de albume din albumul "La varsta de trei ani", lansat in aceasta vara. Biletele pentru al doilea concert din cariera Cleopatrei, programat pe 10 decembrie, la Sala Palatului, au fost deja epuizate. port.md
presa despre cleo 5 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 9.8KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan este prea tanara pentru scena 7 Decembrie 2006 Raluca Moisa
Incercand sa-si protejeze fiica, Pavel Stratan a refuzat oferte de zeci de mii de euro.
La mai putin de jumatate de an de la lansarea albumului de debut, Cleopatra Stratan confirma ca este un adevarat fenomen pe piata muzicala din Romania.
A vandut peste 130.000 de unitati din discul "La varsta de trei ani" (pentru care va primi triplu disc de diamant), va sustine un concert cu casa inchisa la Sala Palatului, pe 10 decembrie, a facut valuri in presa internationala, iar albumul ei va fi lansat in curand in strainatate.
Despre copilul Cleopatra Stratan, dar si despre succesul vedetei de numai 4 ani vorbeste, in exclusivitate pentru "Evenimentul zilei", tatal, profesorul, managerul si cel mai bun prieten al ei: Pavel Stratan.
EVZ: Cleopatra e un adevarat fenomen in Romania. Te asteptai la un asemenea succes? Pavel Stratan: Eu am simtit succesul Cleopatrei inca de cand si-a facut debutul la unul dintre concertele mele, la lansarea celui de-al treilea volum al "Amintirilor din copilarie".
A cantat o singura piesa, dar a adunat mai multe aplauze decat am avut eu in tot spectacolul. Stiam ca va avea succes, insa m-a luat oarecum prin surprindere, pentru ca totul s-a intamplat foarte repede.
Piesa "Ghita" este de 13 saptamani in Romanian Top 100, dintre care patru a stat pe locul 1. Albumul s-a vandut foarte bine si, ganditi-va, daca oficial s-au vandut peste 130.000 de exemplare, cate au fost piratate.
Pentru concertul de la Sala Palatului, de pe 10 decembrie, s-au epuizat toate biletele. La fel s-a intamplat si la Chisinau, la concertul de lansare a albumului, unde biletele au fost mult mai scumpe ca aici, au costat cam 40-50 de euro, dar s-au epuizat in trei zile.
Cum iti explici acest succes? Piesele de pe albumul Cleopatrei urmau sa faca parte, initial, de pe albumul "Amintiri din copilarie - volumul 4", insa cand am vazut cat de bine a prins la public, m-am razgandit si i-am facut ei un album.
Aceste piese nu sunt nici pe departe pentru un copil, fiindca au o tema matura, insa poate tocmai acest lucru da tot farmecul. Apoi, Cleopatra a venit pe un teren deja "batatorit".
Stilul meu a prins foarte bine in Romania, iar ea continua ceea ce am inceput eu, merge pe acelasi drum. Daca n-ar fi abordat stilul meu, nu cred ca ar fi avut un asemenea succes.
Au fost multe lucruri care au contribuit: faptul ca si-a facut debutul la doar 3 ani, faptul ca, desi e atat de mica are logica, are dictie, poate sa tina singura un spectacol, sa converseze cu sala.
Sunt multe voci care spun ca fiica ta este prea matura pentru varsta ei, ca ii rapesti copilaria. Dar fata mea nu se joaca cu papusi? Nu-i plac si ei animalutele? Nu se da pe tobogan? Nu mananca la gradinita cu ceilalti copii? Nu doarme in acelasi patut la gradinita? Se culca dupa ora 21.00?
Nu cred ca fata mea a fost la mai putine gradini zoologice sau la mai putine locuri de joaca fata de alti copii. Este un copil ca toti ceilalti si se comporta ca atare: vorbeste ca ei, se joaca cu ei, are tot atata libertate. Numai ca ea a facut ceva in plus.
Ea este foarte ascultatoare, foarte atenta. Atunci cand vorbesti cu ea, nu doar te aude ci te si asculta. Ea singura face diferenta intre joaca si lucrurile serioase.
Daca ea a realizat performanta de a sustine un concert de doua ore, asta nu inseamna ca eu exagerez cu ceva, ba dimpotriva, ma straduiesc ca ea sa paseasca in ritm cu copilaria ei.
Daca la o emisiune TV i s-au dat un tort si o papusa, eu nu i-am luat trei torturi a doua zi. La sfarsitul concertului de la Teatrul Nottara, a scris un mesaj fanilor.
De atunci, n-am mai lasat-o sa scrie pentru ca nu veau s-o duc direct la facultate, in loc s-o dau la scoala in clasa intai. Se bucura de orice bomboana, de orice jucarie, pentru ca un copil asa-si traieste copilaria.
Si-atunci, de la ce crezi ca pleaca toate acuzele astea indreptate impotriva ta? In primul rand de la invidie. Oricine are copii stie ca nu-i poti forta sa faca ceva ce nu vor. Bine, ii poti obliga sa manance sau sa stea intr-un loc, dar nu-i poti forta sa cante, sa picteze, sa danseze, daca nu sunt inzestrati cu asa ceva de la Dumnezeu, si-atunci intervine invidia. Iar o invidie si mai mare a aparut in momentul in care lumea a auzit ca fiica mea are un onorariu si ca este foarte solicitata.
S-au scris articole despre onorarii fabuloase, despre faptul ca profiti de pe urma ei pentru a castiga o multime de bani. Onorariul Cleopatrei nu este de 1.000 de euro pe piesa, ci de 10.000 de euro pentru o singura melodie. Iar suma asta mi s-a oferit, n-am cerut-o eu.
Asta inseamna onorariul, cand ti se ofera, nu cand ceri tu, pentru ca tu poti cere oricat, dar nu-ti da nimeni banii. Dar vreau ca lumea sa inteleaga: niciodata Cleopatra nu va canta unde i se ofera acesti bani.
Primesc zeci de telefoane pe zi, oamenii imi spun ca vor sa o vada in concert pentru ca o iubesc mult. Dar unii o iubesc atat de mult incat vor s-o cheme sa cante in cluburi de noapte...
Eu ma gandesc numai la binele si la copilaria copilului meu si nu voi accepta niciodata aceste oferte. De ce credeti ca n-am mers la Eurovision Junior?
Pentru ca, dupa ora 21.00 Cleopatra nu mai iese din casa. De asta nu poate nimeni sa ma judece, pentru ca eu sunt cel mai bun prieten al Cleopatrei, nu altcineva. Dar lumea ce-si inchipuie?
Ca numai un nebun ar refuza 10.000 de euro pentru o piesa. Probabil ca multi si-ar duce copiii sa cante pentru un astfel de onorariu. De la lansarea albumului, a mai cantat o singura data, o piesa, intr-un concert de-al meu la Brasov, apoi a avut spectacolul de la Chisinau, in septembrie.
Controversa
"Pregatim albumul in strainatate"
Tu ti-ai dorit acest record sau Cleopatra? Daca lumea te va acuza ca esti egoist? Da... Cleopatra s-a trezit intr-o dimineata si mi-a zis: "Hai, taticule, sa cant 28 de piese si sa facem un record". Ce tot vorbim noi aici...
Daca ea n-ar fi putut sa cante 28 de piese, la acel concert a carui inregistrare a fost trimisa pentru omologare la Cartea Recordurilor, n-ar fi cantat. Am vazut ca poate si am facut-o. Copilul meu a fost capabil si a facut acest lucru.
Cleopatra constientizeaza succesul? Dupa concertul de lansare, a primit un urs imens de plus, iar cu ceva vreme in urma, a primit dublu disc de platina. De cate ori intra in casa, nu s-a dus o data la discul de platina, dar intotdeauna a strans ursuletul in brate.
Totusi, constientizeaza ca lumea o iubeste, ii plac spectatorii, ii place sa comunice cu ei. De mii de ori mi-a amintit cum a aplaudat-o lumea si cum i-a scandat numele dupa concertul de la Chisinau.
Cum va fi concertul de pe 10 decembrie, de la Sala Palatului? Va canta doar patru piese si va primi trofeul pentru triplu disc de diamant. Vor mai fi invitati: eu, trupa Millenium, Victor Socaciu, Doru Octavian Dumitru.
Faima Cleopatrei a trecut "dupa granita". S-a scris despre ea in prestigiosul "Corriere della Sera", in "El Periodico" si chiar intr-un ziar argentinian. Am declarat mai de mult, inainte ca fiica mea sa se lanseze, ca pregatesc o surpriza al carei ecou va rasuna in toata lumea. Fanii din strainatate i-au tradus piesele in cateva limbi, iar casa de discuri Cat Music negociaza cu cele mai mari case de discuri din strainatate pentru lansarea albumului pe plan international.
Insa, daca fata mea va avea succes in Europa sau in Japonia sau in alte tari, sa nu creada cineva ca o sa-mi urc copilul in avion si o sa plec. Pentru nicio suma de bani n-o sa fac asta.
presa despre cleo 5 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 13.9KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Stirile din 29 Noiembrie 2006 Cleopatra Stratan va primi Discul de diamant pentru vÃ…nzari record
29.11.2006 Cleopatra Stratan va primi Discul de diamant pentru vÅnzari record Artista în vârsta de patru ani a vândut, pâna în prezent, 130.000 de unitati din albumul „La vârsta de trei ani“, lansat în august 2006. „Preconizam ca pâna la data spectacolului sa vânda 150.000 de unitati“, a declarat pentru NewsIn Dan Popi, managerul casei de discuri Cat Music/Media Services, care a editat albumul Cleopatrei. Concertul Cleopatrei Stratan va avea loc pe 10 decembrie, la Sala Palatului, iar biletele s-au epuizat deja. La începutul lunii octombrie, la aproape sase saptamâni de la lansarea albumului pe piata, casa de discuri a artistei i-a înmânat dublul disc de platina pentru vânzari de 40.000 de unitati. Discul de diamant se acorda pentru mai mult de 10.000 de unitati vândute, în cazul în care albumul costa peste sapte euro, si 50.000 de exemplare, daca discul costa mai putin. Albumul de debut al Cleopatrei Stratan, „La vârsta de trei ani“, costa 24,99 lei. Gardianul
presa despre cleo 5 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 13.9KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Stratan, in top. Cleopatra Stratan este prima romanca ce va primi un disc de diamant, pentru cele peste 130.000 de unitati vandute din albumul ei de debut, "La varsta de trei ani".
Discul ii va fi inmanat micutei pe 10 decembrie, cu ocazia celui de-al doilea concert din cariera, pe care-l va sustine la Sala Palatului. Pentru acest spectacol, biletele s-au epuizat deja.
Cleopatra a intrecut in vanzari nume mari ale muzicii romanesti. Trupa Holograf va primi, maine, discul de aur pentru cele peste 10.000 de exemplare ale albumului "Taina" vandute in primele zece zile de la lansare. Holografii vor sustine si ei un concert, insa la Sala Polivalenta, pe 5 decembrie. Evz 29.11.2006
presa despre cleo 5 – poza de Fan(atic), in Cleopatra · 5.7KB
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Copiati si voi aici articolul din 28.11.06 din Telegraf, rubrica Monden, de pe: www.telegrafonline.ro, precum si articolul+ (neaparat!) fotografiile (pe care nu le-am mai gasit in alta parte) din ziarul Compact din 29.11.06, din care v-am povestit dimineata ca nu reusaesc sa preiau articolele...
ASTEPT! M-ati lasat singura de tot pe aici...Mai "munciti" si voi!
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Marti, 28 Noiembrie 2006 Cleopatra Stratan - primul Disc de diamant din România
Adina MITEA ( ) Cleopatra Stratan - primul Disc de diamant din România
Cine nu a auzit de Cleopatra Stratan? Fiica cîntăreţului basarabean Pavel Stratan are doar patru ani, a cucerit inimile tuturor românilor şi va primi Discul de diamant, distincţie acordată pentru prima oară în ţara noastră. Ea a vîndut pînă acum 130.000 de unităţi din albumul “La vîrsta de trei aniâ€, ceea ce reprezintă un record în acest domeniu. Pentru a o premia pe micuţa interpretă cu Discul de diamant, la Sala Palatului, din Bucureşti, va fi organizat, pe 10 decembrie, un spectacol special, pentru care biletele deja s-au epuizat. Managerul casei de discuri speră ca, pînă la data la care va avea loc evenimentul, Cleopatra să ajungă la 150.000 de albume vîndute. Concertul de la Sala Palatului va fi cel
de-al doilea din cariera Cleopatrei. ÃŽn luna august a acestui an, ea a concertat timp de două ore pe scena Teatrului Nottara, cu ocazia lansării primului album. După doar şase săptămîni de la lansarea albumului pe piaţă, Casa de discuri i-a înmînat micuţei artiste dublul disc de platină pentru vînzări de aproape 40.000 de albume. Potrivit normelor stabilite de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, discul de aur se acordă pentru 2.000 de albume vîndute, în cazul în care albumul costă şapte euro (aprox. 25 lei) şi la 10.000 de exemplare comercializate, dacă unul costă mai puţin de şapte euro. ÃŽn privinţa Discului de platină, acesta se acordă la 4.000 de albume vîndute, dacă el costă şapte euro şi la 20.000 de unităţi vîndute, dacă preţul este mai mic. Ei bine, Discul de diamant se acordă pentru mai mult de 10.000 de albume vîndute, în cazul în care materialul discografic costă şapte euro şi 50.000 de unităţi, dacă discul respectiv costă mai puţin. Ţinînd cont că micuţa Cleopatra Stratan a vîndut pînă acum 130.000 de albume din materialul discografic “La vîrsta de trei aniâ€, ce costă 25,55 lei, artista merită cu prisosinţă Discul de diamant. Telegraf, Constanta
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra, fiica cîntăreţului basarabean Pavel Stratan, va primi Discul de diamant, distincţie acordată pentru prima dată în România, pentru vînzări de peste 130.000 de albume, într-un spectacol organizat special pentru a o premia pe micuţa interpretă, la Sala Palatului din Bucureşti. Artista în vîrstă de patru ani a vîndut, pînă în prezent, 130.000 de unităţi din albumul „La vîrsta de trei ani“, lansat în august 2006. „Preconizăm ca pînă la data spectacolului să vîndă 150.000 de unităţi“, a declarat Dan Popi, managerul casei de discuri Cat Music/Media Services, care a editat albumul Cleopatrei. Concertul Cleopatrei Stratan va avea loc pe 10 decembrie, la Sala Palatului, iar biletele s-au epuizat deja. „Ideea concertului i-a aparţinut lui Dan Popi care a vrut să-i înmîneze astfel artistei, pentru prima oară la noi în ţară, Discul de diamant pentru vînzări record“, a declarat Veronica Chirnoaga, impresarul familiei Stratan. La începutul lunii octombrie, la aproape şase săptămîni de la lansarea albumului pe piaţa, casa de discuri a artistei i-a înmînat dublul disc de platină pentru vînzări de 40.000 de unităţi. Discul de aur se acordă pentru 2.000 de unităţi vîndute, în cazul în care albumul costă peste şapte euro (aproximativ 25 lei), şi la 10.000 de unităţi vîndute, dacă el costa mai puţin, potrivit normelor stabilite de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR). ÃŽn ceea ce priveşte Discul de platină, acesta se acordă la 4.000 de unităţi vîndute, dacă materialul discografic costă peste şapte euro, şi la 20.000 de unităţi vîndute, dacă preţul este mai mic de şapte euro. Discul de diamant se acordă pentru mai mult de 10.000 de unităţi vîndute, în cazul în care albumul costă peste şapte euro, şi 50.000 de exemplare, dacă discul costă mai puţin. Albumul de debut al Cleopatrei Stratan, „La vîrsta de trei ani“, costă 24,99 lei. Concertul de la Sala Palatului va fi cel de-al doilea din cariera Cleopatrei. Pe 20 august, ea a concertat timp de două ore pe scena Teatrului Nottara, cu ocazia lansării primul albumului de debut.
de:? 01.12.2006 Monitorul express
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra si Pavel Stratan au cantat pentru 10 fetite orfane
Replica de Constanta
Ajunul lui Mos Nicolae a marcat inceputul sarbatorilor de iarna si totodata a dat startul longevivei campanii "Daruiesti si castigi", prezentata de Cristian Tabara si difuzata la Pro TV pana in ajunul Craciunului, de luni pana vineri, de la ora 18:45. Prin spiritul sau, "Daruiesti si castigi" este un exercitiu necesar de generozitate indreptat catre cei mai putin rasfatati de soarta. Campania de anul acesta a debutat cu cazul descoperit de Mihaela Gros corespondentul Pro Tv Brasov. Cele zece fetite, cu varste cuprinse intre 2 si 4 ani, impreuna cu mama lor de "imprumut", maica Serafima, de la manastirea Marcus, si-au vazut visul implinit. Impresionata de situatia fetitelor de aceeasi virsta cu ea, micuta Cleopatra Stratan a renuntat sa-l mai astepte pe Ghita la portita si s-a alaturat campaniei "Daruiesti si castigi". Impreuna cu colegii ei de la gradinita, Cleopatra a cantat pentru cele zece fetite orfane, iar tatal ei, Pavel Stratan, a daruit micutelor 30.000 de RON. Ajutorul oferit de cantaret, dar si cei 7000 de euro donati de Romtelecom ii vor oferi maicii Serafima posibilitatea sa cumpere un microbuz cu care fetele sa poata ajunge mai usor la gradinita. Sensibilitatea si spiritul caritabil, unele dintre cele mai importante calitati umane, in opinia lui Cristian Tabara, nu au limita de varsta. Asa se face ca un copil de numai patru ani, Cleopatra Stratan, a tinut sa fie alaturi, prin cantec, de niste fetite de aceeasi virsta cu ea, insa mai putin norocoase si sa le transmita, de la suflet la suflet, bucuria sarbatorilor.
Replica
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
7 Noiembrie 2006 23:14:11 Cleopatra Stratan este adevaratul Copil-Minune
Cleopatra Stratan va primi Discul de diamant, distinctie acordata pentru prima data in Romania, pentru vanzari de peste 130.000 de albume.
Artista in varsta de patru ani a vandut, pana in prezent, 130.000 de unitati din albumul "La varsta de trei ani", lansat in august 2006.
Concertul in care va primi distinctia va avea loc pe 10 decembrie, la Sala Palatului, iar biletele s-au epuizat deja.
'Ideea concertului i-a apartinut lui Dan Popi care a vrut sa-i inmaneze astfel artistei, pentru prima oara la noi in tara, Discul de diamant pentru vanzari record', a declarat Veronica Chirnoaga, impresarul familiei Stratan.
Concertul de la Sala Palatului va fi cel de-al doilea din cariera Cleopatrei. Pe 20 august, ea a concertat timp de doua ore pe scena Teatrului Nottara, cu ocazia lansarii primul albumului de debut. EUROPAFM
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan este, la momentul actual, cel mai bine vandut artist din Romania. ÃŽn doar cateva luni, albumul de debut al micuţei s-a vandut în peste 130.000 de exemplare, fapt pentru care Cleo va primi un Triplu Disc de Diamant pentru vanzări record.
Nu puţini sunt cei care vorbesc despre Cleopatra ca despre un fenomen. Cand încă nu împlinise varsta de patru ani, ea a susţinut la Teatrul Nottara un concert live de două ore. ÃŽnsă Pavel, tatăl ei, este extrem de atent în ceea ce o priveşte pe fiica sa şi nu îşi doreşte să o expună în mod excesiv. De aceea, apariţiile publice ale Cleopatrei nu sunt foarte dese. Cu toate acestea, la patru luni de la primul concert, micuţa va urca din nou pe scenă, pe data de 10 decembrie, pentru un spectacol similar, în care va fi acompaniată de Pavel Stratan şi de trupa Millenium, din Chişinău. De această dată, concertul va avea loc la Sala Palatului, iar Cleopatra va canta în faţa unui public de aproximativ 5.000 de persoane. Deşi preţurile biletelor au variat între 30 şi 75 RON, în funcţie de locul ocupat în sală, acestea s-au vandut încă din primele săptămani de cand au fost puse în vanzare. ÃŽn afară de vanzările record, melodia "Ghiţă" este cea mai descărcată piesă de pe internet, lucru care sporeşte şi veniturile micuţei. Iar ce contează cel mai mult este faptul că succesul ei a avut un ecou aşa de mare, încat şi presa internaţională a început să scrie despre "Fenomenul Cleopatra Stratan". Este cazul unor ziare din Italia şi din Argentina.
Curentul, 7 dec.2006
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Cleopatra Stratan, in vârsta de 3 ani, este cântareata cea mai tânara de pe mapamond, cu un tarif de star: 300 de euro minutul de aparitie. Micuta Cleopatra s-a nascut in România si este copilul unor artisti. Tatal sau, Pavel Stratan, este unul din exponentii de frunte ai scenei muzicale din aceasta tara.
Cariera fetitei a inceput acum un an, când Pavel a intrat in studio pentru a inregistra "Mama", o piesa ce urma sa apara pe noul sau album. A adus fetita cu el, si in timp ce tatal cânta, ea a luat microfonul, incepând sa-l acompanieze. Producatorii au ramas stupefiati, si pâna la urma au decis sa inregistreze cântecul cu vocea fetitei si nu cu cea a tatalui.
Single-ul a fost lansat in România, si in scurt timp a ajuns pe primul loc la vânzari. Succesul Cleopatrei a fost imediat. Asa ca a aparut ideea unui album, inregistrat in graba si lansat pe piata. Albumul se intituleaza "La vârsta de trei ani", si in câteva luni a ajuns la perfomanta de dublu disc de platina. Single-ul "Ghita" este unul din cele mai cautate pe Internet si s-a aflat mult timp pe locul I in topurile din România si Moldova. Dupa cum anunta cotidienele locale, copila câstiga cifra record de 1.000 de euro de cântec in cadrul aparitiilor pe scena.
Cântecele sale au fost deja traduse in engleza si in spaniola si succesul copilului-minune pare de neoprit. Pe cât se pare, Cleopatra Stratan ar putea intra in Guiness Book ca cea mai tânara artista aparuta pe scena. Un record similar il detine Shirley Temple, dar fanii lui Cleo au decretat deja ca micuta din România este mult mai tânara si ca deci locul I i se cuvine ei.
Traducerea: Ruxandra Lambru
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Pavel şi Cleopatra Stratan la brad, împreună cu abonaţii VOXTEL
Clienţii VOXTEL şi TEMPO plătesc în perioada campaniei de sărbătoare un multimedia MMS la nivelul unui mesaj SMS, pentru direcţiile naţionale şi internaţionale. O altă noutate şi cea mai importantă! Clienţii noi VOXTEL vor beneficia de convorbiri gratuite nelimitate, în toate duminicile, timp de trei luni şi de o reducere de 100 de procente la conectare. O altă surpriză extraordinară pentru clienţii noi Voxtel şi TEMPO - un CD gratuit cu cele mai tari hituri ale anului şi cu duetul Pavel şi Cleopatra Stratan.
Timpul MD
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
Săptămâna aceasta, am fost impresionată de Cleopatra Stratan, fetiţa de trei ani care, datorită performanţelor atinse în muzică, va fi inclusă în „Guinnes Bookâ€. Aş vrea să aflu dacă mai e cineva de la noi în această carte?
Elena Bondar, or. Durleşti
Prima persoană din R. Moldova care a ajuns în Cartea Recordurilor a fost Alexandru Iov, un băiat de zece ani din Dubăsari. ÃŽn anul 2000 el a participat la un concurs sportiv în Rostov pe Don unde, cu performanţa de 1111 de flotări, a fost înregistrat în „Guinnes Bookâ€. Cinci ani mai târziu, în cartea recordurilor lumii a mai fost inclusă o performanţă moldovenească. E vorba de Colecţia de Aur a Combinatului vinurilor de calitate „Mileştii Miciâ€, care a fost declarată de către oficiul central din Londra al „Guinnes Book†drept „cea mai mare colecţie de vinuri din lumeâ€. Galeriile subterane de la „Mileştii Mici†se întind pe o lungime de peste 200 de km.
_______________________________________ "Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."