Fan(atic)ModeratorDin: Bucuresti
Postari: 10201
|
|
interviuri: „Cleopatra a făcut în trei zile ce am făcut eu în trei ani†23.08.2006
Stratan Pavel
Invitatul rubricii este cantautorul Pavel Stratan
Rochie cu buline, ochelari roz, năframă şi codiţe, o minidivă retro. Basarabeanca Cleopatra Stratan va fi nu numai primul artist din lume de trei ani care susţine un concert live de două ore şi are propriul album ci, cu siguranţă, la Premiile MTV Romanian Music Awards va fi declarată Cel mai bun album al anului şi Cel mai reuşit debut şi poate chiar va fi nominalizată la mai multe categorii şi va fi cea mai tânără vedetă de pe covorul roşu, ne ascuţim deja creioanele pentru a consemna succesele Cleopatrei. ÃŽntr-o discuţie particulară Pavel Stratan, tatăl Cleopatrei avea să menţioneze: „Cleopatra va face în trei zile ceea ce am făcut eu în trei aniâ€. Se referea la succes, şi avea dreptate. Astăzi succesul lui Paty (aşa îşi spunea vedeta la un an şi opt luni, când îi era încă dificil să pronunţe cuvântul Cleopatra) nu este doar dovada unui talent artistic înnăscut şi a unei memorii de invidiat, ci şi rezultatul unei comunicări reuşite şi a unei încrederi reciproce între tată şi fiică.
Şi, foarte important, odată cu debutul scenic al fiicei, copilăria sau, mai bine zis, „Amintirile din copilărie†ale lui Pavel se încheie. El face loc altor amintiri, dar îşi rezervă timp să savureze din plin copilăria fiicei sale. Albumul „Amintiri din copilărie†ale lui Pavel Stratan se opreşte la volumul III. Ce va urma, citiţi în alt număr al ziarului FLUX, astăzi, însă, vă propunem un fragment din discuţia pe care am avut-o ieri cu Pavel Stratan.
- Duminică, 20 august, la Teatrul „Nottara†din Bucureşti a avut loc primul concert al Cleopatrei Stratan, cel mai tânăr artist din lume. Pentru un copil de trei ani, susţinerea unui concert de două ore necesită un efort enorm, este de la sine înţeles că ai lucrat foarte mult cu Cleopatra. Când aţi început să vă pregătiţi pentru acest concert?
- Nu ştiu cum să vă răspund exact. Pregătesc din toamna trecută albumul Cleopatrei, lucrez asupra lui aproape un an de zile, adică din momentul în care am înţeles că ea va putea să cânte, după concertul meu de la Sala Palatului din Bucureşti, când am văzut cum s-a prezentat, după concertul meu de pe litoralul românesc, când a urcat pe scenă alături de mine. Apoi am înregistrat în studio piesa „Mamaâ€, iar la lansarea mea a cântat piesa „Liza†şi încă alte două piese: „Banii†şi „Mamaâ€. Acelea au fost momentele în care am început să realizez care sunt capacităţile ei şi am înţeles că pentru vară poate avea deja propriul album. Cum am început să lucrez? Nu am făcut un grafic pentru repetiţii şi cred chiar că e imposibil şi nu e corect să planifici lucrul unui copil. La vârsta de 6-7 ani, când copilul e deja la şcoală, când e obişnuită să lucreze după un grafic: la ora asta ora de desen, la următoarea oră – dans, pian, etc., cu un astfel de copil poţi să-ţi mai faci planuri de lucru, dar nu şi cu un copil de trei ani. ÃŽn schimb, noi lucram în felul următor, văzând dorinţa ei mare de a cânta, prindeam momentul când începea să cânte prin casă, venea la mine şi-mi propunea: „Taticu’, hai să cântăm piesa asta†şi făceam o trecere de la o piesă la alta. Pe ea o interesa foarte mult să-i explic ce se întâmplă în piesă, discutam. Pe urmă purtam un dialog, cam ce ar trebui ea să spună între piese, şi discutam îndelung, ca ea să înţeleagă fiecare vorbă, să nu recite, pur şi simplu, nişte cuvinte.
Orice vers pe care l-am scris, orice cuvânt a fost dezbătut îndelung. Şi ei îi plăcea foarte mult genul acesta de activitate. Şi momentele astea se întâmplau cel mai des când mergeam cu ea în parc la joacă, la leagăn, prin casă, cu rolele, nu contează ce făceam, dar întotdeauna noi doi purtam o discuţie.
ÃŽn fiecare zi îşi punea păpuşile şi celelalte jucării din casă în rând şi le oferea un minispectacol
Tot ce am făcut, toată pregătirea noastră, a ţinut numai de dorinţa ei de a face acest lucru, dar Cleopatra dorea foarte des să ne jucăm în jocul ăsta. Niciodată nu i-am propus eu ce trebuie să facem mai departe. Deoarece ştiam că în fiecare zi va veni singură la mine să-mi ceară să mai cântăm, sau să-i răspund la întrebări. De câte ori am surprins-o prin casă luând un pix sau orice alt obiect şi-şi făcea din el microfon şi cânta în faţa oglinzii! Nu mai spun de nenumăratele ei concerte în faţa jucăriilor pe care le are acasă, mai ales după ce am scris pentru ea piese. ÃŽn fiecare zi îşi punea păpuşile şi celelalte jucării din casă în rând şi le oferea un minispectacol. Şi discuta cu ele, le vorbea, le oferea autografe, le scria dedicaţii. Eu o priveam dintr-o parte ca un spectator şi mă miram de ea, de felul în care înţelege ea să fie artistă, cât de mult îi place să aibă un public, cum gândeşte, cum le povesteşte ea jucăriilor ce sunt visele, cum trebuie să fii în viaţă, iar lucrurile pe care nu le înţelegea, mă întreba pe mine. Spre exemplu: mă întreba ce înseamnă a răsuna, a dedica, a inventa, a memoriza etc. Ideea piesei „De ce?†mi-a sugerat-o tot ea, care m-a întrebat: „Tăticule, de ce plângi când cânţi despre tatăl tău?†sau „De ce cânţi toată ziua piesa „Eu beuâ€, dar nu bei niciodată?†Dacă să ne referim la piesele scrise pentru ea, în majoritatea dintre ele, ideile sunt ale Cleopatrei.
M-a întrebat: „Tăticule, de ce plângi când cânţi despre tatăl tău?†sau „De ce cânţi toată ziua piesa „Eu beuâ€, dar nu bei niciodată?â€
- Dar Cleopatra este conştientă de importanţa concertului pe care l-a avut, că acum este o vedetă şi este în centrul atenţie, sau pentru ea totul e doar o joacă?
- Nu cred că e o joacă. A doua zi după concert, când ne-am trezit, primul lucru pe care l-a întrebat a fost: „Azi plecăm la concert?â€
- I s-a dat pe gust!
- Normal, când ne-am întors după concerte, în maşină nu mai era loc de jucăriile şi florile pe care le-a primit. Când am ajuns acasă, nu ştia cărui ursuleţ sau căţeluş să-i cânte mai întâi. A primit diverse jucării, una din jucăriile pe care le-a primit era un căţeluş de câteva ori mai mare decât ea. A rămas foarte încântată de concert. Şi ştia că va fi aplaudată şi acest lucru îi plăcea foarte mult. Florile, aplauzele şi jucăriile au făcut-o să se simtă bine. Am observat că atunci când publicul reacţionează şi o aplaudă, ea simte imediat acest lucru şi ea înţelege pentru ce este aplaudată, e conştientă că merită aplauze pentru lucrul pe care-l face, dacă este aplaudată, înseamnă că ea a făcut ceva foarte bine. Şi deodată se schimbă, zâmbeşte altfel, priveşte altfel. Acelaşi lucru mi se întâmplă şi mie şi, cred, fiecărui artist. Pe durata acestor două ore, prin fiecare piesă şi fiecare replică s-a observat că îi plăcea ceea ce făcea, că îi plăcea să fie pe scenă. Şi după ce a interpretat vreo 22 de piese, eu am întrebat-o: „Cleopatra, eşti obosită?â€. „Nuâ€, mi-a răspuns ea. „Cântăm mai departe?†„Cântămâ€, mi-a răspuns ea. Dacă ar fi fost obosită, ar fi spus. E doar un copil şi ea nu poate să mintă, să fie şireată sau vicleană. Este sinceră. La un moment dat mi-a venit ideea să o aşez pe valiză, să n-o doară picioruşele, a stat doar vreo jumătate de piesă pe valiză şi nu a vrut să cânte mai departe aşezată. S-a ridicat şi a cântat în picioare până la sfârşitul spectacolului.
(Despre planurile de viitor ale Cleopatrei Stratan şi ale lui Pavel Stratan, dar şi despre concertul de la Palatul Naţional din Chişinău de pe 17 septembrie şi despre povara sau ne-povara celebrităţii, citiţi în numărul de vineri al ziarului FLUX)
Liliana Pоpuşoi, Flux
_______________________________________
"Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|
