|
Fan(atic)
Moderator
Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10201
|
|
Păcatele Limbii:
Pătărănii... de Rodica Zafiu
Despre folosirea particularităţilor dialectale moldoveneşti īn textele muzicii actuale am mai discutat, chiar recent, īn această rubrică. Fenomenul - recunoscut şi comentat chiar de criticii muzicali şi de public - merită īnsă mai multă atenţie, pentru că pune īn discuţie o chestiune lingvistică neglijată sau chiar evitată conştient īn cultura romānească. Varietăţile regionale ale limbii romāne au fost minimalizate şi condamnate la dispariţie de teoriile şi programele educative centralizate īn jurul "limbii literare unice"; trăsăturile dialectale din operele unor scriitori importanţi din trecut au fost puse sub semnul "popularului" şi rezolvate prin glosare. E drept că nici nu s-a dezvoltat la noi, cu mici excepţii, o literatură dialectală. Īn stereotipurile mentalităţii populare, dialectele sīnt marcate social şi fac obiectul unor acte de respingere şi devalorizare; "accentul moldovenesc", de exemplu, este adesea ironizat de vorbitori din afara zonei sale de utilizare. Or, fenomenul actual modifică simţitor datele problemei: se creează cu intenţie forme populare de "literatură dialectală" - textele muzicii de diverse genuri - şi noutatea are succes: graiul moldovenesc e la modă, prin grupuri şi solişti proveniţi atīt din Moldova romānească ("Fără zahăr" cīt şi, mai ales, din Republica Moldova ("Zdob şi Zdub", "Planeta Moldova", Pavel Stratan). Există diferenţe semnificative de utilizare a mărcilor identităţii regionale de către cei menţionaţi: unii propun mai ales argoul basarabean ("Planeta Moldova", alţii preferă formele dialectale rurale (Pavel Stratan). Fenomenul interesează deopotrivă istoria culturală, dialectologia, stilistica şi sociolingvistica. Reacţia publicului oferă un material suplimentar de analiză: comentarii despre diferenţele regionale, apeluri la explicarea punctelor neīnţelese, texte transcrise "după ureche". Un text este reprodus şi de autor, şi de ascultători, cu semnificative diferenţe faţă de forma sa orală; putem deci supune acest material unei analize a variantelor. De exemplu, cantautorul Pavel Stratan īşi transcrie textele (īn albume) renunţīnd la majoritatea trăsăturilor pur fonetice, inevitabil instabile şi pentru care īn fond alfabetul comun nu dispune de semne adecvate; admiratorii săi reproduc (pe Internet) aceleaşi texte notīnd cīt mai multe particularităţi fonetice, dar īmpotmolindu-se īn unele cuvinte sau structuri sintactice regionale.
Textul rostit (cīntat, de fapt; exemplele care urmează provin din albumele Amintiri din copilărie ale lui Pavel Stratan), cuprinde aproape toate particularităţile fonetice moldoveneşti (unele variind de la zonă la zonă: pronunţarea dură a unor consoane, după care i se transformă īn ī, e īn ă, diftongul ea se reduce la a iar i final devocalizat dispare: puţīn, zīs, sămnu, sara, bat ("dacă eşti bat te faci deodată acrobat", tăţ etc.; īnchiderea lui e la i, mai ales īn finală (la tini, cuminti); palatalizarea labialelor p şi b - chişor ("Eu pot s'mă ţīn ş-īntr-un chişor", ghini; palatalizarea labiodentalelor f şi v, care se apropie de rostirea ş, j: să şie ("cāt să beu să-mi şie numa bine", jin ("jin īi dăm şi lui", jină ("lăcata n-are nici o jină"; reducerea africatelor transcrise prin ce, ci, ge, gi la fricativele ş, j (aişea, şine, "focu' faşi fum", să-mpunje etc.), reducerea diftongului ea final la e deschis (ştič, nu murč. Sīnt trăsături doar parţial transpuse īn scris; de altfel, gradele de deschidere intermediară - īntre ă şi ī, īntre e şi i - le-ar putea nota doar dialectologii, cu semnele convenţionale specifice. Ceva mai consecvent sīnt īnregistrate chiar de autor fenomenele transdialectale ale oralităţii populare (da, numa, finala articulată u': pumnu), formele provenite din sincopare, din eliminarea silabei repetate - mitel ("Cīnd eram mitel" ), sincoparea silabei accentuate: văz't - "Să şadă toţi cum eu am şăz't, să vadă toţi ce eu am văz't". Ultimul fenomen pare să fie necunoscut pentru mulţi (cineva transcrie, neīnţelegīnd: "Să vadă toţi ce eu īnvăţ" ). Desigur că apar şi variante regionale morfologice sau lexicale (pluralul răţi, auxiliarul perfectului compus: o ştiut, substantive de alt gen decīt īn limba comună: lăcată, rochiu). Cuvintele strict regionale sīnt puţine: pacică "tutun", şlang "frīnghie", pătăranie "păţanie" ("Ghiţă zice pătărănii, noi le ascultăm", mai numeroase fiind sensurile şi construcţiile care se deduc destul de uşor din cele comune: a lepăda "a se lăsa de ceva" ("Eu vreau să lepăd / Da' nu ştiu cum", a lega "a se produce, a se realiza ceva" ("Eu am zīs, da' văd că nu leagă" etc. Autenticitatea dialectală e conferită īn şi mai mare măsură de formele pronominale specifice: negativele nica ("nimic" şi nime, demonstrativele (aista, ista), ca şi de adverbele amu ("Să te pot vedea amu", numa ("pe unde numa' n-am umblat", deodată ("la īnceput": "Tata /n-o vrut deodată să ne bată / pīn' o găsīt sīrma-n lăcată/ şi-n fundul beciului pe tăţ".
E totuşi clar că succesul textelor īn cauză, confirmat de mulţi ascultători, nu stă doar īn "exotismul" dialectologic. Este esenţial efectul comic produs de multe ori de contrastul cu muzica romantic-sentimentală, liric-baladescă (contrastul voit īntre clişeele poetice tradiţionale şi prozaismul modern e prezent şi la nivelul strict textual: "cīntă cucul īn pădure, eu īi zvīrl dolari". Īn plus, pitorescul lingvistic are o susţinere estetică reală, mai puţin vizibilă poate la izolarea din context a fragmentelor, dar foarte potrivită īn ritmul unei melodii (sonorităţi, calambururi, aliteraţii). Inovaţiile numeroase sīnt īn spiritul jocurilor de cuvinte ("păcăliturilor" populare: "de-atīta coada n-are urs", "uite o fost şi de-amu nu-i" - şi creează īn text surprize continue ("Uite-o cioară care zboară, d'amu-i īn ceaun", punīnd īn valoare pitorescul dialectal prin ingeniozitatea limbajului. Se poate regăsi īn aceste cīntece un stil narativ şi comunicativ care a căpătat prin Creangă autoritate literară, dar pare oricum să existe, īn mediile populare, independent de valorificarea cultă. Expresivitatea sa se bazează pe tautologie glumeaţă ("dacă nu dorm, īnseamnă că-s treaz"; "şi eu, cīnd am să fiu ca dīnşii, eu tot ca dīnşii am să fiu", dar şi pe eufemism, atenuare, diminutiv, expresie indirectă: "Mă īnsor acum oleacă, da' oleacă las pe māne..."
_______________________________________
"Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|
