|
Fan(atic)
Moderator
Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 10201
|
|
interviuri: Interviu cu mama interpretului Pavel Stratan: "Pavel a plătit pentru fiecare acord câte o căldare de vin..." 24.12.2004
Mai mult despre:
Stratan Pavel
Cei mai mulţi dintre noi au auzit de interpretul Pavel Stratan, care face acum furori în România, dar şi la noi. Unii poate au şi ascultat piese compuse de el, cum ar fi "Eu beu", „Liliecii", „Luluţă", "Seca" sau altele. Daca sunteţi din această din urmă categorie, la sigur că v-aţi pus întrebarea - cât din ceea ce „povesteşte" Pavel Stratan în ale sale „Amintiri din copilărie" corespunde adevărului? Acelaşi lucru am încercat să-l aflăm şi noi de la mama compozitorului, textierului şi cântăreţului de la Nişcani, Călăraşi - Polixenia Stratan. Dânsa are 59 de ani, soţul ei, Dumitru, fiind plecat în lumea celor drepţi de peste zece ani din cauza unui accident cu tractorul. Pavel, în vârstă de 34 de ani, este mezinul şi are un frate şi o soră - Ion şi Maria.
- Dnă Stratan, când aţi observat că fiul dvs. are înclinaţii artistice?
- Pe la doi anişori. El se...legăna. Cam greu a început să vorbească, dar de legănat se legăna de cum a prins să stea copăcel, dădea din cap şi cânta tot timpul. De la cinci ani a început să scrie versuri. Aşa, mai „serios", a început să cânte de prin clasa 5-ea, când a fost poftit să participe la un concert la şcoală. El era printre puţinii care ştiau pe atunci să cânte la chitară.
- Când a învăţat să stăpânească acest instrument?
- Pe la şase ani. După asta, tătic-su i-a cumpărat o chitară. Voia să aibă o chitară ca la un mare artist de-al nostru. Da de unde puteam lua noi 700 de ruble, că atât costa? Când Pavel era prin clasa a cincea, soţul a primit un premiu şi i-a luat chitara. Tare a mai avut grijă de ea. O ştergea mereu de colb, arăta aşa chitara ceea, de parcă era pusă în vitrină.
Acum, Pavel îmi spune deseori: „Mămică, să nu dai nimănui chitara mea, chiar dacă cineva ţi-ar propune mii şi mii şi milioane de dolari". La ea a învăţat să cânte şi, mai ales, e cadoul lui tat-său. A păstrat bine hainele, obiectele.
- Pavel are multe piese despre tatăl său, simţindu-se că l-a iubit mult. Dar dvs. cum v-aţi împăcat cu soţul?
- Dumitru ne-a iubit tare mult pe toţi. M-a luat în căsnicie când aveam 16 ani, iar el - 29. N-aveam nici zestre şi nici şcoala terminată, dar mi-a fost drag de el şi m-am măritat. Am trăit 30 de ani împreună şi parcă am fost doi hulubaşi. In sat, lumea ne spunea „frumuşelul şi frumuşica". Eram invitaţi peste tot. A fost tare glumeţ bărbatul meu. La nunţi, juca toate femeile, dar eu nu aveam pretenţii. Cânta la acordeon, iar când, la vreo petrecere, nu avea instrumentul cu dânsul, bătea în ritm cu lingurile şi furculiţele. Am educat şi am pus la cale trei copii şi nu ne-am sfădit sau, Doamne fereşte, să ne batem.
- Ziceţi că băiatul a păstrat bine lucrurile sale, dar blana dvs. tot a tăiat-o ca sa-şi facă mănuşi... Ori poate n-a fost aşa?
- Apoi, chiar aşa a fost. A luat şuba mea din pod şi a tăiat-o, în ziua ceea, a dat foc şi la nişte doage. Când l-a văzut Dumitru, a prins să-l cetere!
Dar Pavel îi spune: „Tată-i, stai oleacă. Şi, ca să nu te doară inima, îţi mai spun ceva, am mai făcut o nebunie: am tăiat şuba". A croit blana ca să-şi facă mănuşi: iarna se ducea cu sania la pescuit în produh şi-i îngheţau mâinile. Venea cu căldările pline şi împărţea peştele la toată mahala.
- Cum l-a pedepsit tata pentru asemenea ispravă?
- Soţul meu i-a ţinut din scurt pe copii, dar nu i-a bătut aşa... „serios". Ii punea în rând şi le spunea: „Dacă fugiţi, vă prind şi vă dau două curele, dacă staţi pe loc - câte una".
Copiii au ştiut mai mult de obraz şi de ruşine. Chiar credeţi că Pavel a furat o gâscă şi a pus-o în sac? Era şugubăţ, pus pe glume tot timpul, iar după asta compunea cântece. Sau poate credeţi că aluat nuci de la baba Anial Nu, ferească sfântul! O fi luat el vreun tobultoc din podul nostru ca să-şi cumpere chitară, dar să fure - nici vorbă. Copiii au fost ascultători. Pavel prăşea, mulgea vaca, se ducea la deal, ducea gâştele la baltă, mătura prin ogradă. Când se întorcea tata acasă, copiii stăteau smirna. Ion a învăţat la Drept, iar Măria a făcut Universitatea „I. Creangă".
- Cum a învăţat Pavel la şcoală?
- Era isteţ, dar nu se ţinea de carte. La matematică se pricepea, dar cu scrisul, cu „dom'fel" (domnul model) - nu prea se împăca. Ei se ocupa cu vrăbiile, cu hulubii.
- Cum vine asta?
- Păi, se ţinea de prins păsări. Străpungea cu un ac şi aţă grăunţele, le arunca peste gard, unde se strângeau vrăbiile şi hulubii, şi iaca aşa le prindea. Totuşi, cel mai mult îi plăcea să cânte şi să compună poezii. „Mămică, îmi zicea el, dorinţa mea cea mai mare e să mă urc pe scenă". Noi râ-deam de el. „Din drânga-drânga asta a voastră n-o să iasă nimic bun", le spunea Dumitru.
Dar el tot născocea glume şi scamatorii. El ţi-e omul la aşa ceva! Ce îşi punea noaptea în gând, dimineaţa făcea: scamatorii cu cărţi de joc, cu monede ori ne prezenta cântecele. De obicei, „crea" în podul nostru cu fân, tot aşa, legănându-se. Podul mai era şi locul de fugă, când Dumitru venea cherchelit. Deşi era mititel, a scris câteva cântece despre dorul de mamă şi de tată că plângeau toate femeile de la „selpo", că acolo lucram, când îl auzeau. Atunci când a parti¬cipat la nişte concursuri pentru copii, l-au arătat şi la tele¬vizor de câteva ori.
- Care a fost cea mai „bună" poznă pe care a făcut-o în copilărie?
- Cum e obiceiul la sat, în drum se adunau băieţii, care erau mai mari ca Ion şi Pavel. Apoi, chiar aiştia i-au învăţat pe băieţii mei să cânte la acordeon si la chitară. Taxa pentru un acord muzical era... o căldare de vin. Iaca aşa, în fiecare zi, Ion şi Pavel duceau de la casă câte o căldare de vin şi îi cinsteau pe toţi. Bărbatu' meu se căznea să afle de multe ori: „Parcă amu am umplut polobocul, dar cineva iar n-a bătut bine cepul. Polixenia, îmi spunea el, nu cumva tu duci vin la lucru?!". A murit fără să ştie cine a băut vinul. Dar nu-i numai asta. Băieţilor le trebuia şi mâncare la vin. Ce credeţi că făceau?! Pâinică coaptă şi conserve de carne erau tot timpul în casă. Acum erau zece borcane, acum - cinci.
- Dar de băut, băieţii au băut în copilărie?
- Are Pavel cântecul ista, dar la amândoi nu le-a plăcut băutura. Nici de fumat nu fumează.
- Din cântece, am înţeles că a Pavel a fumat.
- Aşa-i. Toate chiştoacele de pe drumuri le-a strâns. Băieţii spun că de la şase ani au început să fumeze, dar faţă de mine n-au fumat niciodată.
- Dar cine sunt Luluţa, Maricica, Clara, Zina - „eroinele" din cântecele lui?
- Marica a fost o fetiţă frumuşică de-a vecinilor noştri. Ii plăcea de ea, dar a fost o iubire ca între copii. Cu ea a cântat împreună, pe când erau mici. S-a făcut doctoriţă, acum locuieşte în România, are copil. Luluţa era o fetiţă din sat cu care se juca. A prietenit cu o colegă din clasă, Ana, dar ea s-a căsătorit în timp ce el era la armată. Dar nu pot să spun că a avut o dragoste în sat, îi plăceau toate fetele, le distra pe toate.
- Cu ce s-a ocupat Pavel până să devină artist în mod „oficial"?
- După ce a făcut armata, a intrat la Academia de Arte. Nici n-am ştiut. Mai mulţi ani la rând, a făcut „spirale" pentru fiare de călcat: mai întâi, le învârtea pe creion, iar după asta, a inventat şi o maşină, marfa vânzând-o la piaţă. A mai făcut şi portofele de tot felul, undiţe, a împletit ciorapi şi a cusut chiar şi poante pentru balerine. De mic, îl ducea capul la toate. Nu i-am cusut o dată bumbii sau gulerul. Cu vreo trei ani în urmă, fratele Ion i-a propus să înregistreze o casetă, la firma unde lucrează el, şi, iaca aşa, au apărut „Amintirile din copilărie", pe urmă volumul II.
- Sunteţi mândră de fiul dvs...
- Sunt mândră şi bucuroasă că e sănătos şi că şi-a îndeplinit visul cel mare - este artist. Şi de ceilalţi copii îs bucuroasă, că se împacă, se ajută unul pe altul şi că nu mă uită. Toată lumea din satul şi din raionul nostru e mândră de Pavel Stratan. Cântecele lui le aud peste tot: în case, în maşinile oamenilor. Avem un sat cu oameni veseli: la noi chiar şi bătrânii se duc la discotecă.
- Care din cântecele băiatului dvs. vă plac în mod deosebit?
- Toate îmi plac, dar acelea cu tăticul lui îmi răscolesc sufletul. De fiecare dată lăcrimez când le aud. Ştiu că Pavel are încă multe cântece scrise, aşa că el o să cânte şi o să tot cânte, că asta-i place.
- Vă mulţumim.
Alina Anghel
Interpretul moldovean Pavel Stratan, cel care cântă iereu "Eu beu", şi-a înfiinţat recent o societate comercială cu răspundere limitată, informează Agenţia bucureşteană „Prompt Media". "Am făcut asta, zice el, pentru a ridica mai uşor banii de la casele de discuri cu care colaborez". Mai mult, artistul crede că fiecare ar trebui să aibă o firmă, pentru că "aşa e mai bine", menţionează sursa citată.
"Timpul"
_______________________________________
"Da' daca gardul se termina nu stiu ce-am sa fac..."
|
|
